Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ziua de 24 iulie este zi de sărbătoare pentru Eparhia Dunării de Jos, întrucât în anul 1994, Părintele Arhiepiscop Casian a fost întronizat ca episcop titular al acestei eparhii de către vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, în prezenţa unui sobor de ierarhi, ieromonahi, preoţi şi diaconi şi a numeroşi credincioşi.

Astăzi, 24 iulie 2024, la împlinirea a trei decenii de la acest măreţ moment, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Galați, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La slujba din Catedrala arhiepiscopală au participat slujitori ai Sfintelor Altare, monahi, monahii, autorităţi şi personalităţi ale urbei gălăţene şi credincioși din cele două judeţe ale eparhiei, care împreună au adus lui Dumnezeu rugăciune de mulţumire şi recunoştinţă pentru toţi aceşti ani de slujire arhipăstorească ai chiriarhului de la Dunărea de Jos.

În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni de mulţumire către Milostivul Dumnezeu pentru realizările din viața Bisericii de la Dunărea de Jos şi a Înaltpreasfinției Sale şi a fost citit mesajul de felicitare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmis cu prilejul acestei aniversări.

La final, cu profundă recunoștință, clericii și credincioşii din Arhiepiscopia Dunării de Jos i-au transmis Părintelui Arhiepiscop Casian cuvenitele urări la această zi de sărbătoare pentru întreaga eparhie şi i-au oferit un aranjament floral.

***

Arhiepiscopul Casian s-a născut în 18 martie 1955, în comuna Lopătari, jud. Buzău, din părinţii Vasile şi Rada Crăciun, la botez primind numele Costică. A urmat şcoala din localitatea natală, apoi Seminarul Teologic Chesarie Episcopul din Buzău (1970-1975), Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1976-1980), cu licenţă în Teologie (1980), studii de specializare la Universitatea II din Strasbourg – Franţa (1981-1984), unde a obţinut doctoratul în Teologie, cu teza: Icoana şi frescele exterioare ale mănăstirilor moldovene – încercare de prezentare a raporturilor dintre ele, echivalat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, în anul 1986.

Între timp, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Ciolanu cu numele Casian şi hirotonit ierodiacon (1980). Mai târziu, hirotonit ieromonah şi hirotesit protosinghel (1985), apoi arhimandrit (1987).

Tot în această perioadă a fost profesor la Seminarul Teologic din Buzău (1980-1981 şi 1984-1985), duhovnic şi asistent la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1985-1988). A fost promovat inspector patriarhal la Bucureşti (1988-1990), perioadă în care a coordonat învăţământul teologic din Patriarhia Română. Pentru scurtă vreme a fost slujitor la Mănăstirea Antim din Bucureşti.

La solicitarea Arhiepiscopului Antim Nica a fost ales arhiereu-vicar, cu titlul Gălăţeanul, la Episcopia Dunării de Jos (12 februarie 1990), câteva zile mai târziu fiind hirotonit şi instalat la Galaţi (18 februarie 1990).

În urma trecerii la cele veşnice a Arhiepiscopului Antim, a fost ales Episcop al Dunării de Jos (12 iulie 1994) şi instalat la Galaţi în 24 iulie 1994. Între înfăptuirile sale: redeschiderea Seminarului Teologic Sfântul Andrei din Galaţi, înfiinţarea Facultăţii de Teologie-Litere din cadrul Universităţii Dunărea de Jos, Galaţi, înfiinţarea unei şcoli postliceale de învăţători, redeschiderea unui însemnat număr de mănăstiri, restaurarea Catedralei eparhiale şi a unor biserici de mir, zidirea de noi biserici.

A organizat foarte bine asistenţa socială (situându-se, în acest domeniu, între eparhiile cu foarte bune rezultate). A reprezentat Biserica Ortodoxă Română în diferite întâlniri peste hotare. A pus bazele revistei eparhiale ”Călăuză ortodoxă”. A publicat temeinice lucrări de teologie, iconografie şi istorie, între care: Poarta cerului (1999), Cetatea Sfântului Andrei (1999), Duh din cuvânt (1999), Ancora veşniciei (2000), Mreaja cuvântului (2004), Candela credinţei (2005), Întru lumina Ta (2007), Un patriarh ecumenic la Galaţi, Sfântul Atanasie Patelarie (2009), Arhiepiscopul Epifanie – lumina slujirii jertfelnice (2013), Palatul Episcopal – Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos (2014), La lumina opaiţului, (2016 și 2020), De la Betleem la Emaus. Scrisori pastorale la Naşterea şi Învierea Domnului, (2020), Dar din dor de Sfintele Paşti. De la Altarul lui Hristos pe „altarul“ fratelui, (2020), Rugăciune. Comuniune. Filantropie (2020), Gânduri din vistieria inimii (2021), Plugărie din ţarina inimii (2021, 2022 şi 2023), Episcopul Nifon Niculescu la Dunărea de Jos (2021), Întru odihna Ta, Doamne (2022) şi Mens sana in corpore sano (2022).

Printre realizările părintelui Casian a fost şi Anuarul eparhiei: Biserică. Misiune. Slujire (24 volume). De asemenea, a publicat numeroase studii, articole, reportaje, pastorale în periodice bisericeşti din ţară şi străinătate; este membru în diferite asociaţii şi societăţi bisericeşti şi culturale atât la noi, cât şi în străinătate.

La data de 27 septembrie 2009, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin Hotărârea cu nr. 3621/2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Eparhia Dunării de Jos a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Casian la demnitatea de Arhiepiscop (Tomosul patriarhal nr. 3621/10.09.2009).

Pr. Rareş Bucu

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook