Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 27 iulie 2024, Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“ din staţiunea Lacu-Sărat, judeţul Brăila, şi-a sărbătorit hramul.

Aşezământul monahal aflat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon este locul unde monahiile închinoviate aici slujesc lui Dumnezeu şi semenilor, contribuind la alinarea suferinţelor trupeşti pentru bolnavii aflaţi la tratament în staţiune.

În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat, lângă biserica de lemn a mănăstirii, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii şi un sobor de preoţi şi diaconi.

La hramul binecunoscutei mănăstiri brăilene au participat numeroşi pelerini sosiţi în chip special la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, persoane aflate la tratament în staţiunea Lacu-Sărat, oficialităţi locale şi judeţene, cadre medicale din Brăila şi de la baza de tratament a staţiunii Lacu-Sărat, precum şi monahi şi monahii din mănăstirile Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Visarion a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Pantelimon.

În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu să reverse asupra pământului ploaie binecuvântată aducătoare de rod bun.

La momentul liturgic cuvenit, mulţi copii şi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a vorbit celor prezenţi despre rolul Bisericii de a fi un spital obştesc al sufletelor şi al trupurilor noastre și, totodată, un loc al iubirii lui Dumnezeu față de toți oamenii.

Chiriarhul Dunării de Jos i-a oferit ierarhului invitat o icoană cu Maica Domnului şi a mulţumit tuturor credincioşilor care au venit cu dragoste şi evlavie să se roage sfinţilor lui Dumnezeu, ajutători şi tămăduitori ai oamenilor aflaţi în suferinţe, boli şi încercări.

În semn de recunoştinţă şi apreciere pentru activitatea desfăşurată cu jertfelnicie, devotament, implicare şi hărnicie, pcuv. ieromonah Gheorghe Aenoae, duhovnicul acestei mănăstiri, a primit rangul de protosinghel, iar stavrofora Pantelimona Corjos, stareţa Mănăstirii ”Sf. Pantelimon” – Lacu Sărat, a primit Ordinul ”Crucea Sf. Ap. Andrei”.

La final, Părintele Arhiepiscop i-a binecuvântat cu Aghiasmă mică pe toţi cei prezenţi la această sărbătoare.

În apropierea locaşului de cult se află şi un corp de chilii, care are rol de centru social şi filantropic, dar şi cultural, întrucât acesta adăposteşte un muzeu etnografic cu o impresionantă colecţie de obiecte vechi tradiţionale.

Mănăstirea ”Sf. Pantelimon” este inclusă în programul de tabere pentru copii, organizat pe tot parcursul vacanței de vară în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Foarte mulţi copii, însoțiți de preoții de la parohiile de unde provin, vizitează biserica mănăstirii şi muzeul din incinta ansamblului mănăstiresc şi, nu în ultimul rând, se bucură de ospitalitatea harnicelor monahii la agapa oferită cu dragoste și pricepere din produsele tradiționale pregătite acolo.

***

Mănăstirea Lacu-Sărat este cea mai nouă mănăstire din judeţul Brăila, care şi-a început activitatea la 27 iulie 1996, când Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie a bisericii. La 27 iulie 1999 s-a sfinţit biserica mănăstirii, cu hramul Sfântul Mucenic şi Doctor fără de arginţi Pantelimon, ocrotitorul şi vindecătorul bolnavilor, şi s-a inaugurat şi corpul de chilii al mănăstirii. Biserica mănăstirii este realizată din lemn, în stil maramureşean, cu o turlă-clopotniţă, care se ridică până la înălţimea de 24 metri. La interior, biserica este decorată cu icoane pictate. În custodia mănăstirii se află nouă icoane datând din secolul al XIX-lea.

Aşezământul monahal a fost binecuvântat, de-a lungul timpului, prin aducerea sfintelor moaşte ale Sfinţilor Dasie şi Emilian de la Durostor, Nectarie de Eghina, Sofronie al Ierusalimului ş.a., iar în anul 2009 s-a bucurat de vizita Sanctităţii Sale Bartolomeu I, a Patriarhului Teoctist al României, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a altor personalităţi ale vieţii religioase şi civile din ţarăşi de peste hotare.

Pr. Rareş Bucu

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook