În data de 08 iulie 2025, 25 de copii de la parohiile brăilene ”Sf. Spiridon Nou” și ”Sf. Arhangheli”, însoțiți de preoții parohi și voluntari, s-au bucurat să petreacă o zi din vacanța de vară în decorul liniștitor și minunat de la Mănăstirea ”Sf. M. Mc. Pantelimon” din Staţiunea Lacu Sărat.
Ziua a fost una de neuitat, plină de activități duhovnicești și recreative. Aceasta a început cu închinarea în sfânta biserică, urmată de o scurtă meditație duhovnicească despre rolul rugăciunii în viața copiilor.
În continuare, toți participanții au fost impresionați de frumusețea spirituală și tradițională a muzeului etnografic al mănăstirii și de atelierul de broderie, care le-a oferit copiilor ocazia să descopere cum sunt confecționate veșmintele preoțești, o adevărată lecție de artă și migală.
În cadrul activităților recreative desfășurate, copiii au legat prietenii noi și s-au bucurat împreună de jocuri și cântece. Atmosfera a fost una veselă și plină de voie bună.
La finalul activităților, copiii au fost invitați la o agapă, unde s-au delectat cu bunătățile pregătite cu mult drag și ospitalitate de către gazde.
Activitățile fac parte din programul eparhial de tabere pentru tineri „Vacanţa din pridvorul Bisericii“, desfăşurat în această vară în Eparhia Dunării de Jos.
FacebookContact