Miercuri, 15 iulie 2025, în cadrul programului eparhial „Vacanța din pridvorul Bisericii”, copiii din Parohia Ciocile, protopopiatul Însurăței, județul Brăila, au avut parte de o excursie specială la Brăila.
Ziua a început cu vizitarea Mănăstirii Măxineni, unde s-au întâlnit cu alţi copii de la parohiile brăilene Siliștea, ”Sfânta Treime” și ”Sf. Cuv. Parascheva”.
Împreună au înălţat rugăciuni şi au vizitat biserica voievodală, muzeul și beciul, iar apoi au făcut o drumeţie până la râul Siret, sub îndrumarea fraților de mănăstire Florin și Iustin, care le-au oferit vizitatorilor iconițe, pepene proaspăt şi apă.
De la Mănăstirea Măxineni, copiii au mers la Așezământul social-filantropic „Sf. Pantelimon” - Lacu Sărat, unde au servit masa, iar din partea gazdelor au primit câte o înghețată.
Excursia a continuat la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” - Lacu Sărat, unde monahia Irina le-a prezentat oaspeţilor istoria și frumusețea acestui aşezământ monahal, iar maica Justina i-a ghidat prin muzeul tradiţional al mănăstirii.
La plecare, fiecare copil a primit câte o carte de rugăciuni, o carte cu pilde, apă și înghețată.
Ultimul obiectiv al zilei a fost Grădina Zoologică din Brăila, unde copiii au avut ocazia de a vedea diverse animale sălbatice şi domestice, pentru mulți dintre ei, aceasta fiind prima vizită într-un oraș. Aici s-au jucat în voie, bucurându-se de cadrul natural și de jocurile copilăriei.
Această zi a adus lumină și fericire în sufletele copiilor, fiind o experiență care va rămâne vie în inimile lor și o mărturie a frumuseții trăirii timpului liber în comuniune cu Dumnezeu, cu natura şi cu semenii.
FacebookContact