Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În data de 4 iunie 2012, la sărbătoarea Preasfintei Treimi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc cea de a XVIII-a ediţie a pelerinajului tinerilor liceeni la mănăstirea din codrii Buciumenilor, care-şi serbează hramul.

Manifestările pastoral misionare au debutat, cum era şi firesc, cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian la Altarul „cu vitralii foșnitoare“ din pădurea Buciumeni. Moment de mare profunzime duhovnicească, hramul Mănăstirii Buciumeni a adunat peste 100 slujitori din administraţia eparhială și din cele opt protopopiate ale eparhiei, care au dorit să intre în comuniune euharistică cu Chiriarhul Dunării de Jos. Pe lângă aceştia, peste 1.000 de tineri din şcolile şi liceele de la Dunărea de Jos, dar şi credincioşi de toate vârstele, au susţinut cântările Sfintei Liturghii într-o desăvârşită simfonie liturgică.

În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul Dunării de Jos a îndemnat pe cei prezenţi să conştientizeze prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos în „acest spaţiu al codrilor Buciumenilor care întruneşte toate condiţiile pentru a fi numit Rai. El s-a descoperit nouă cu scopul de a ne deschide inimile şi sufletele ca şi florile de început de vară. Soarele şi căldura de după ploaia binecuvântată, prezenţa preoţilor şi a pelerinilor, toate sunt daruri de la Hristos Domnul pe care trebuie să le primim (...) Potriviţi-vă ceasul inimii după cuvântul „Evanghelie”! Fără Hristos şi Evanghelie brazda sufletului rămâne uscată. Dar ceea ce este ploaia caldă de vară peste brazda uscată a pământului, aceea este pentru suflet ploaia harului Duhului Sfânt, anume Vestea cea Bună sau Evanghelia!”

Între tinerii pelerini la hramul Buciumenilor s-au numărat şi premianţi din grupele de copii care au participat anul acesta la programul catehetic-naţional „Hristos împărtăşit copiilor“ şi care au derulat proiectul social „Copilul învaţă iubirea lui Hristos“.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, într-un cadru deosebit de solemn, a oferit diplome şi premii celor mai bine clasaţi la respectivele concursuri.

După tradiţionala agapă din mijlocul pădurii pentru care au trudit inimoasele maici ale Mănăstirii Buciumeni şi la care au fost invitaţi toţi tinerii liceeni, s-au format binecunoscutele grupuri de cateheză în centrul cărora s-au aflat preacucernicii părinţi slujitori şi profesorii de religie, Înltpreasfinţia Sa trecând pe la fiecare cerc de dialog, provocând tinerii la dezbateri punctuale a unor teme de interes pentru misiunea în rândul liceenilor şi al persoanelor din segmentul de vârstă pe care aceștia îl reprezintă. Dialogurile cu tinerii s-au axat pe tema sinodală propusă pentru acest an, anume „2012 – Anul Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română“. S-a urmărit prezentarea învăţăturii creştine despre Taina Sfântului Maslu, folosindu-se argumente patristice, texte liturgice şi exemple reale, concrete din viaţa Bisericii Ortodoxe Române, în general şi din activitatea Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi a parohiilor din cuprinsul ei, în special.

De asemenea a fost abordată problematica mult mai largă legată de boală, sănătate, asistenţă socială astăzi și deschiderea generoasă a tânărului pentru îngrijirea/încurajarea semenului aflat în boală şi suferinţă.

Fiecare elev a primit din  partea  Arhiepiscopiei Dunării de Jos câte un exemplar din revista eparhială „Călăuza ortodoxă“, „Cartea de rugăciuni pentru tineri“ şi iconişe, imprimate în Tipografia „Candela cuvântului“ a Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Mult după orele amiezii a fost organizat un scurt moment de concluzie, monitorizat de Înaltpreasințitul Părinte Arhiepiscop la altarul din pădure, după care tinerii, însoţiţi de profesorii de religie sau preoţii organizatori au fost conduşi către autocare pentru a se întoarce către casele lor.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook