În data de 18 iunie 2012, la Centrul eparhial din Galaţi a avut loc cursul festiv la finalizarea studiilor absolvenţii promoţiei 2012, din cadrul Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie – Galaţi.
Programul a debutat cu participarea tinerilor teologi la slujba Sfintei Liturghii, oficiată în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi de către un sobor de preoţi în frunte cu pc. pr. consilier Lucian Petroaia, din cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul, în prezenţa chiriarhului Dunării de Jos.
Sfânta Liturghie a fost urmată de săvârşirea slujbei de Te-Deum, ca mulţumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu, după care, în Aula Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie s-a desfăşurat, sub preşedenţia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cursul festiv al absolvenţilor de teologie didactică şi teologie asistenţă socială, precum şi a masteranzilor, în prezenţa cadrelor didactice.
În cuvântul adresat participanţilor Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a subliniat importanţa „teologiei ca dar de la Dumnezeu a cărui lucrare se face prin chemare tot de la Dumnezeu (...) după cum astăzi, la Sfânta Liturghie am ascultat Evanghelia chemării de către Hristos Domnul a celor doisprezece Apostoli pe care i-a trimis în lume să vestească Evanghelia la toată zidirea.
Totodată, Evanghelia ne-a arătat că lumea este asemeni unui seceriş în lanul lui Dumnezeu iar secerătorii sunt cei trimişi de Dumnezeu să aducă roadă bogată. Orice nouă promoţie de studenţi sau masteranzi este un prilej de mulţumire pe care o aducem lui Dumnezeu pentru ceea ce ar trebui să fie întotdeauna un seceriş bogat pentru echilibrul şi înţelesurile tainice şi dumnezeieşti ale teologiei”.
Profesorii şi absolvenţii au rostit scurte alocuţiuni adecvate momentului festiv al absolvirii cursurilor de licenţă şi masterat.
La eveniment a participat şi corul de muzică psaltică „Ortodoxia” al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, care a interpretat câteva câteva cântări specifice perioadei liturgice în care ne aflăm.
FacebookContact