Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sâmbătă, 29 iunie 2013, biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din municipiul Galaţi şi-a sărbătorit ocrotitorii.

Manifestările pastoral-misionare au debutat încă din ajunul sărbătorii prin săvârșirea  Vecerniei cu Litie.

A doua zi, Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a adunat sub Pantocratorul bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ un ales sobor de preoţi şi diaconi, precum şi numeroşi credincioşi din parohie şi din municipiu.

La final, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit slujba de pomenire pentru înaintaşii în scaunul arhieresc al Dunării de Jos, a slujitorilor trecuţi la Domnul, precum şi a ctitorilor, donatorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş.

De asemenea, a fost săvârşit parastasul pentru preotul Liviu Rotaru, doctor în teologie, vrednic slujitor al acestei parohii între anii 1996-2011.

Chiriarhul Dunării de Jos a felicitat Consiliul şi Comitetul Parohial, în frunte cu pc. pr. Nelu Gheorghiţă, pentru bogata activitate pe care o desfăşoară aici, pentru consolidarea şi edificarea bisericii monument - istoric, închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştină la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi.

De asemenea, prin grija membrilor Consiliului și Comitetului parohial au fost distribuite pachete cu alimente familiilor cu o situaţie materială precară, aflate în evidenţele speciale ale parohiei.

Istoric

Sfântul locaş, situat în partea de sud-vest a oraşului, a fost construit în anul 1847 prin strădania părintelui Emanuel Vulcan, precum şi a enoriaşilor Enică Marin, Ivan Ivanovici, Iani Gheorghiu, Gheorghe Chiriac, Andrei Petrescu, Sava Galmat, Neculai Cazacu şi Alexe Petrescu.

La zidirea sfântului locaş au contribuit domnitorul Mihail Sturdza şi prinţul Alecu Sturdza.

Încă de la zidirea ei, pentru a o înfrumuseţa cum se cuvine, au fost aduse din afara graniţelor ţării două clopote. Clopotul cel mare, care cântăreşte 855,260 Kg a fost turnat în oraşul Iaroslav, în uzina Casei de comerţ a cetăţeanului de onoare P. I. Olovemsnicov, iar clopotul cel mic a fost turnat în uzina Efima Mafteeva Vasilenco, din oraşul Rostoc, situat pe fluviul Don.

În naosul Bisericii se păstrează într-un toc de geam un Epitaf vechi, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea în limba rusă, cusut probabil la Kiev cu fire de aur şi argint.

Biserica, aflată în apropierea Dunării, a fost inundată de mai multe ori: în 1861, 1872 şi 1897.

Intemperiile, cutremurele şi inundaţiile repetate, precum şi infiltrarea apei în pereţii groşi, au necesitat efectuarea mai multor restaurări, dintre care cea mai importantă a fost începută în anul 2008, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos. Până în prezent s-au efectuat lucrări de subzidire, consolidare şi suprastructură, urmând ca să se continue cu tencuirea exterioară a zidurilor.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook