Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminică I după Rusalii, numită şi a Tuturor Sfinților, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați, în prezenţa a numeroşi credincioşi din municipiu.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale.

La momentul cuvenit, mai mulți copii prezenţi la slujbă fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură, Înaltprea­sfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, în care se relatează despre Sfinţii care L-au mărturisit pe Domnul înaintea oamenilor, L-au iubit pe Dumnezeu mai întâi de toate şi cei care, luându-şi crucea, L-au urmat pe Hristos, renunţând la cele pământeşti și primind la sfârșitul vieții pământești moştenirea vieţii veşnice.

„Sfinții pe care Biserica îi cinstește în prima Duminică după Pogorârea Sfântului Duh sunt ca o porfiră și ca un vison care împurpurează, înnobilează și întăresc biserica lui Dumnezeu în Cer și pe pământ. Între aceștia se numără și Sfinții Mucenici, care cu sângele lor au stropit și au sfințit pământul și cu Sângele Mântuitor al lui Hristos au însămânțat pământul până când au înțeles primii păgâni că martiriul este sămânță pentru creștinism, iar martirii sunt împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos și niciodată singuri”, a spus ierarhul.

„Sfinții sunt temelia bisericii, temelia slujirii în biserică și temelia familiei, de aceea imnul lor este prezent la aceste momente sfinte“, a precizat chiriarhul.

La finalul Sfintei Liturghii, ÎPS Arhiepiscop Casian i-a binecuvântat pe cei prezenți și le-a oferit iconițe.

În continuare, ierarhul a mers la biserica „Sfinții Mina, Victor și Vichentie“ din Galați, unde a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului de șah ”In hoc signo vinces”, organizat de această parohie în fiecare an în Duminica părinților și a copiilor.

Chiriarhul Dunării de Jos i-a felicitat pe toți participanții la concurs și le-a înmânat câştigătorilor diplomele, medaliile şi cupele binemeritate.

Organizat de parohia „Sf. Mina, Victor şi Vichentie“ din Galați, în cooperare cu Şcoala Gimnazială „Miron Costin“ şi Clubul de Şah „Diana“ din Galaţi, concursul a ajuns anul acesta la cea de a VI-a ediţie, fiind considerat cel mai mare concurs de șah în aer liber din România.

Acesta s-a desfășurat pe parcursul a două zile în 5 runde şi a reunit peste 150 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, majoritatea elevi ai Şcolii Gimnaziale „Miron Costin“ din Galaţi, campioni sau vicecampioni naţionali la şah, dar şi elevi de la alte şcoli sau copii înscrişi la diferite cluburi sportive din municipiul Galaţi.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook