Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de sânge, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de mulţumire, încurajare şi binecuvântare donatorilor de sânge.

În mesaj face referire la activităţile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi le mulţumeşte acestora pentru implicarea în Campania „Donează sânge, salvează o viață”.

Mulțumire, încurajare și binecuvântare donatorilor de sânge!

Ziua de 14 iunie este celebrată în toată lumea ca Zi Mondială a Donatorului de Sânge, fiind una dintre cele opt campanii oficiale de sănătate publică, marcate de Organizația Mondială a Sănătății.

Cu acest prilej, Patriarhia Română mulțumește tuturor donatorilor de sânge, care răspund astfel chemării Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos de a deveni mâinile iubirii Lui milostive, unind rugăciunea cu fapta concretă în sprijinirea celor aflați în suferințe.

Patriarhia Română reînnoiește apelul său către clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române pentru donare de sânge. Nevoia de sânge este acută în multe unităţi medicale, deoarece există intervenții chirurgicale care sunt amânate în spitale din cauza lipsei de sânge.

Astfel, cei care doresc să ajute la rezolvarea acestei crize sunt îndemnați să meargă şi să doneze sânge la centrele de transfuzie cele mai apropiate. Bărbații sănătoși, cu vârste între 18-60 ani, pot dona sânge de cinci ori pe an, iar femeile de trei ori pe an.

Un cuvânt de apreciere adresăm azi, în mod deosebit, voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului care au organizat 16 campanii de colectare sânge, în perioada 2013 – aprilie 2019, cu precădere în centrele de transfuzie sanguină din București şi Ploieşti.

De asemenea, cu sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, mai mulţi sponsori au donat aparatură medicală pentru centrele de transfuzii din Bucureşti, Ploiești şi Constanţa, în valoare de aproximativ 80.000 euro.

Prin activitățile lor, aceşti voluntari arată că fără fapte de generozitate sau ajutorare a semenilor nu se poate dezvolta o societate sănătoasă şi solidară.

Campania „Donează sânge, salvează o viață”, inițiată încă din anul 2013 de Patriarhia Română şi aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, a reușit până acum mobilizarea a peste 30.000 donatori, fiind recoltați aproximativ 16.000 litri de sânge.

Ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască sănătate celor bolnavi şi multă binecuvântare celor care donează sânge!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Ziarul Lumina

 

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook