Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În perioada 24-28 iunie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, parohia Bereşti-Târg organizează tabăra parohială de vară, intitulată „Săptămâna bucuriei”.

Aceasta se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, din această parohie, dar şi celor din parohiile învecinate - Bereşti-Sat, Bereşti-Meria, Slivna, Balinteşti şi Pleşa.

Pe parcursul celor 5 zile, în colaborare cu 12 tineri voluntari de la Asociaţia JoyCamps Romania, cu sprijinul Liceului Tehnologic „Paul Bujor” din Bereşti şi al Primăriei Oraşului Bereşti, se vor desfăşura activităţi sportive, educative şi religioase, după modelul taberelor de vară desfăşurate cu succes şi în alte localităţi din România.

Tabăra a debutat în ziua de 24 iunie a.c., cu participarea tinerilor la Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Cuv. Parascheva” a parohiei Bereşti-Târg, după care a avut loc deschiderea oficială. Tinerii au făcut cunoştinţă cu animatorii de la JoyCamps, apoi s-au împărţit pe grupe de vârstă, fiecare grupă primind numele unui Sfânt şi formându-se astfel 8 echipe: Sf. Efrem, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, Sf. Nectarie, Sf. Andrei, Sf. Ilarion cel Mare, Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, Sf. Filofteia şi Sf. Ioan.

În fiecare grupă s-au desfăşurat diferite jocuri de cunoaştere, de încredere şi de cartografiere a grupului. La ora 13.00, toţi copiii au luat pauză pentru masă şi odihnă, după care, la ora 16.30, cu toţii s-au strâns la Liceul din localitate, unde au fost desfăşurate 4 ateliere tematice: tir cu arcul, creaţie, comunicare şi dans. La aceste ateliere copiii participanţi şi-au descoperit noi talente şi au deprins diverse îndeletniciri - de a vorbi liber în public, de a face metaniere şi cruciuliţe, coregrafii artistice şi a ţinti cu arcul.

Ziua s-a încheiat cu rostirea rugăciunii de seară, citirea unei pilde şi extragerea de învăţătură din cele auzite şi din cele petrecute pe parcursul zilei. Au urmat impresiile şi sugestiile participanţilor.

Prima zi a taberei din nordul judeţului Galaţi, a dus multă bucurie şi veselie pe chipurile şi în sufletele copiilor participanţi.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook