Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 4 iunie 2020, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel se împlinesc o sută de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920.

În acest context, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din Patriarhia Română au fost pomeniţi la Sfânta Liturghie, eroii, soldaţii, luptătorii, diplomaţii români şi toţi cei care au contribuit la realizarea României Mari la nivel naţional.

La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, după Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârşit Acatistul Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel şi slujba Parastasului pentru eroii naţiunii care s-au jertfit în Primul Război Mondial, precum şi pentru personalităţile bisericeşti şi civile care au contribuit la recunoaşterea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

La slujbă au fost prezenţi membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, slujitori ai Catedralei arhiepiscopale, angajaţi din administraţia eparhială şi credincioşi din municipiu.

La final, Părintele Arhiepiscop a vorbit celor prezenţi despre cei patru sfinţi martiri ale căror moaşte au fost descoperite într-o criptă din localitatea Niculiţel, judeţul Tulcea, precum şi despre jertfa, dragostea faţă de țară și credinţa eroilor neamului nostru, prezentând momentele importante care au precedat Tratatul de la Trianon şi însemnătatea acestui document pentru toţi românii.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook