Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminică I după Rusalii, numită şi a Tuturor Sfinților, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din Galați, în prezenţa credincioşilor din municipiu.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de slujitorii acestui sfânt locaş.

În cuvântul de învățătură, Înaltprea­sfinția Sa a vorbit despre lucrarea Sfântului Duh în lume şi despre urcuşul duhovnicesc pe care sfinţii l-au parcurs spre moştenirea vieţii veşnice.

„După Praznicul Pogorârii Sfântului Duh și Sărbătoarea Preasfintei Treimi, prima duminică este închinată Tuturor Sfinților, cunoscuți și necunoscuți.

În înțelesurile profunde ale rodului lucrării Sfântului Duh este sfințenia ca act concret în viața omului. Sfinții, sfântul reprezintă fructul copt al ascultării de Tatăl, al fructificării lucrării Fiului și bucuria de a lucra sub aripa Mângâietorului. Sfântul devine el biserică și sediu al iubirii prin faptă care interzice lipsa de comuniune între frați.

Sfântul Apostol Pavel ne prezintă un portret al sfântului, întocmai ca și Sfântul Ioan Scărarul care ne-a prezentat o scară ascendentă, de la cădere și decădere la ridicare.

În Epistola a II-a către Corinteni ne sunt amintite treptele duhovnicești pe care sfinții, ca niște slujitori ai lui Dumnezeu, le-au parcurs, în tăcere și în discreție, și anume: multa răbdare, acceptarea necazurilor, primirea nevoilor, strâmtorarea, suferința, temnița, răbdarea în tulburare, privegherea în osteneală, postirea, curăția, îndelunga răbdare, bunătatea, primirea Duhului Sfânt, dragostea nefățarnică, curățirea adevărului prin folosirea armelor lui Dumnezeu, de-a dreapta și de-a stânga, lipsa defăimării, mângâierea în necazuri, cunoașterea de Dumnezeu în necunoașterea omenească, trăirea vieții în pragul morții, pururea bucurie în întristare și îmbogățirea tuturor în sărăcie.

Sfântul înțelept ne învață ca, atunci când nu avem nimic, pe toate să le stăpânim prin bogăția inimii“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

Întrucât de mâine începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, după Sfânta Liturghie, arhipăstorul Dunării de Jos a rostit rugăciunea specială pentru intrarea în post și a adresat câteva îndemnuri credincioșilor pentru parcurgerea așa cum se cuvine a acestei perioade, prin post, rugăciune și pocăință.

Pr. Rareș Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook