Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a II-a după Rusalii, numită şi Duminica Sfinților Români, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați, în prezenţa credincioşilor din municipiu.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul Catedralei arhiepiscopale.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, în care se relatează despre chemarea primilor apostolilor la lucrarea sfântă de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu.

De asemenea, ierarhul a vorbit și despre sfinții neamului nostru care l-au urmat pe Hristos și L-au propovăduit atât prin viața lor aleasă, cât și prin cuvântul și scrisul lor, devenind astfel faruri călăuzitoare pentru noi toți cei de astăzi.

„Sfinţii Apostoli răspund la chemarea Mântuitorului în mod necondiţionat şi îşi arată disponibilitatea părăsirii pescuitului de peşte, deoarece spiritual au fost pescuiţi ei înşişi pentru o nouă lucrare de a chema oamenii la Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cu aceleaşi mreje ale cuvântului Domnului, ei şi urmaşii lor, au pescuit şi pescuiesc neîncetat oameni la viaţa creştină.

Pescarul-apostol Sfântul. Andrei evanghelizatorul, creştinătorul strămoşilor noştri, prin bogăţia pescuitului spiritual a devenit întâistătorul pe „tronul” tuturor sfinţilor români şi nu întâmplător este şi ocrotitorul României, precum şi altor ţări creştine“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

La final, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe toți cei prezenți.

 Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook