Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a III-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați, în prezenţacredincioşilor din municipiu.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite deslujitorii acestui sfânt locaş

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, capitolul 6, versetele de la 22 la 33, în care Mântuitorul Hristos ne vorbeşte despre sensuladevărat al vieţiicreştine, princăutarea Împărăţiei lui Dumnezeu ca prioritate a vieţiiveşnice.

„Duminica eliberării de tirania grijilor vieții trecătoare de către Dumnezeu Proniatorul este o mare șansă pentru toți cei ce se regăsesc în postura de fii ai unui Părinte grijuliu faţă de ei până la micile detalii. Dar și fiii știu, înțeleg și cred că Părintele îi iubește și îi protejează. Pentru a ne elibera de fireştile griji, hrană, îmbrăcăminte şisiguranța zilei de mâine, Evanghelia Mântuitorului ne arată ierarhia priorităților, care trebuie să înceapă cu orientarea vieții spre bunurile spirituale, «hrana» și «îmbrăcămintea» pentru suflet, prin care Împărăția lui Dumnezeu devine pentru noi pace, liniște și generozitate fraternă. Dumnezeu știe să ne ofere și cele ale traiului mai mult decât păsărilor și florilor câmpului!“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

La final, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe toți cei prezenți.

 Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook