Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Tot astăzi, absolvenţii promoţiei 2021 din cadrul Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi au organizat Cursul festiv la finalizarea studiilor universitare.

Promoţia 2021 de absolvenţi din cadrul Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, au avut bucuria de a se întâlni, în Sala de conferinţe din cadrul Aşezământului de la Lacu Sărat, cu ierarhul Dunării de Jos, cu preoţii Protopopiatului Brăila, întruniţi în conferinţa semestrială, cu rectorul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, prof. dr. Puiu Georgescu şi cu cadrele didactice universitare care i-au îndrumat în anii studenţiei.

În cadrul festivităţii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a adresat un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere absolvenţilor, întrucât pe parcursul anilor de studiu au depus un efort consistent pentru dobândirea cunoştinţelor necesare formării lor profesionale şi umane, precum şi cadrelor didactice pentru dedicarea de care au dat dovadă şi implicarea activă în programele şi proiectele universitare în centrul cărora, de fiecare dată, au fost studenţii şi masteranzii teologi.

În continuare, rectorul universităţii gălăţene şi absolvenţii au rostit scurte alocuţiuni adecvate momentului solemn al absolvirii cursurilor de licenţă şi masterat.

Anul acesta, 55 de studenţişi masteranzi au absolvit cursurile Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi.

Înaltpreasfinţia Sa a încheiat manifestările de astăzi, mulţumind tuturor participanţilor de la celor două manifestări desfăşurate în spaţiul primitor al Aşezământului eparhial de la Lacu Sărat.

La final au fost oferite diplome şi flori şi cu toţii au cântat popularul cântec academic „Gaudeamus igitur“.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook