Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În perioada 16-17 iunie 2022, se desfăşoară la Galaţi cea de-a 8-a ediţie a  Conferinţei Internaționale „Istorie, Spiritualitate, Cultură. Dialog și Interactivitate“.

Anul acesta, Conferinţa se desfăşoară în format hibrid, prin prezenţa fizică a cadrelor didactice din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi şi prin intermediul unei platforme de comunicare online pentru ceilalţi invitaţii de la alte universităţi din țară și din străinătate.

Întrunirea academică este organizată de Centrul de studii istorice şi social-culturale est-europene şi Centrul de Cercetare Teologică Ortodoxă Interdisciplinară „Sf. Trei Ierarhi“ din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, în colaborare cu Centrul de Cercetare Lingvistică Aplicată, Universitatea din Lyon 2, Franţa, Laboratorul de Inovare în Metode de Cercetare şi Pedagogia în științe umaniste, Universitatea din Kairouan, Tunisia, Universitatea Națională din Odesa „I. I. Mechnikov“, Ucraina, Universitatea Națională Maritimă din Odesa, Ucraina, Universitatea de Stat din B.P. Hasdeu Cahul, Moldova şi Universitatea Națională a Mării Negre „Petro Mohyla“, Mykolayiv, Ucraina.

Manifestarea ştiinţifică reuneşte timp de două zile peste 90 de cercetători ştiinţifici, personalități academice, cadre didactice, preoţi, istorici, sociologi, doctoranzi, masteranzi şi studenţi din România şi de peste hotare.

În cadrul conferinţei sunt dezbătute, într-un context științific interdisciplinar, o serie de probleme sociale de actualitate din perspectivă istorică, politică şi de cooperare, filosofică, socio-culturală şi spirituală.

Astăzi, 16 iunie, în Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a avut loc deschiderea oficială a conferinţei.

Moderatorul evenimentului ştiinţific a fost prof. univ. dr. Arthur Tuluş, decanul Facultăţii organizatoare, care, după adresarea mesajului de bun venit și prezentarea invitaților la eveniment, a oferit cuvântul domnul prof. univ. dr. ing. Lucian Puiu Georgescu, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” şi Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, precum şi celorlalţi distinşi invitaţi din Ucraina şi Republica Moldova.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepsicop Casian a vorbit celor prezenţi despre importanţa şi necesitatea comunicării dintre oameni pentru un creştinism fratern, precum şi despre respectarea istoriei şi a spiritualităţii pentru a ajunge la un dialog înţelept, constructiv şi bine definit.

În cadrul ceremoniei de deschidere a fost păstrat şi un moment de reculegere pentru victimele războiului din Ucraina.

Intervenţii în cadrul conferinţei au fost şi din partea domnului prof. dr. Viacheslav Kushnir, decanului Facultății de Istorie și Filosofie a Universităţii Naționale ”I.I. Mechnikov” din Odesa şi a domnului prof. dr. Mykola Mykhailutsa, de la Universitatea Națională Maritimă din Odesa, Ucraina. Ambii interlocutori au evidenţiat aspecte ce privesc situaţia dificilă din Ucraina şi au adus mulţumiri poporului român pentru tot spijinul acordat cetăţenilor ucraineni.

În continuare, domnul prof. dr. Sergiu Cornea, rectorul Universității „B. P. Haşdeu“ din Cahul, Republica Moldova, a vorbit despre provocările actuale prin care trecem şi a creionat câteva întrebări justificate la multe situaţii întâlnite în context naţional şi internaţional.

Pe parcursul celor două zile, la secţiunea „Religie şi spiritualitate“ sunt susţinute referate ale teologilor participanţi la conferinţă, multe dintre ele abordând teme legate de anul 2022, declarat de Sfântul Sinod al Bisercii Orotodoxe Române ca „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului“ și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț“, în Patriarhia Română.

Cercetările prezentate în cadrul conferinței vor fi publicate în revistele de specialitate din seria Analelor Universității „Dunărea de Jos“ din Galați, acestea fiind indexate în bazele de date internaționale.

Sesiunea de astăzi a fost încheiată de chiriarhul Dunării de Jos printr-o meditaţie teologică despre iubirea întrupată în Persoana divino-umană a Mântuitorului Hristos, ca izvor şi model pentru iubirea dintre semeni.

Pr. Rareş Bucur

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook