Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

An de an, Praznicul Sfintei Treimi adună la Sfânta Liturghie şi la convorbirile duhovniceşti care se desfăşoară în pădurea ce înconjoară Mănăstirea Buciumeni din nordul judeţul Galaţi, foarte mulţi tineri de la şcolile din judeţele Galaţi şi Brăila.

Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită astăzi, 5 iunie, de Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din mijlocul pădurii, în prezenţa celor peste 1000 de tineri şi a peste 6000 de pelerini veniţi special din multe zone ale eparhiei pentru a participa la această mare sărbătoare din codrii Buciumenilor.

Anul acesta, pelerinajul tinerilor la mănăstirea Buciumeni a ajuns la cea de a 28-a ediţie, iar tema generală a manifestării a fost dedicată pastoraţiei persoanelor vârstnice şi imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti.

Tinerii au dat răspunsurile liturgice într-o frumoasă şi deosebită armonie, în mijlocul acestora fiind prezenţi mulţi preoţi şi cântăreţi bisericeşti, veniţi din cele opt protopopiate ale eparhiei.

La chinonic, Grupul de bătrâni „Zestrea“ din comuna Barcea şi copiii participanţi la pelerinaj, îmbrăcaţi în frumosul port popular românesc, au interpretat pricesne şi cântece patriotice.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi şi în mod special tinerilor, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre iubirea lui Dumnezeu revărsată în lume prin Fiul şi desăvârşită de Duhul Sfânt, arătând că modelul de iubire din sânul Sfintei Treimi trebuie să fie model pentru iubirea din familie și dintre semeni.

Înaltpreasfinţia Sa a apreciat şi a mulţumit pentru participarea unui număr aşa de mare de tineri la sărbătoarea Sfintei Treimi în cadrul natural al pădurii de la cunoscuta şi îndrăgita mănăstire Buciumeni.

La momentul cuvenit, foarte mulţi copii au fost împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Domnului.

Între tinerii pelerini la hramul Buciumenilor au fost şi tinerii din grupele catehetice care au participat la Concursul Național Catehetic ”Tinerii şi vârstnicii să laude pe Domnul”, desfășurat în Patriarhia Română în contextul anului 2023. La acest concurs naţional, la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos au participat un număr de 1650 de elevi din 96 de grupuri catehetice parohiale.

Acestora li s-au adăugat numeroşi elevi olimpici şi alţi tineri liceeni, vârstnici voluntari, profesori de Religie, cadre didactice de la alte discipline de învăţământ, dar şi părinţi ai tinerilor.

La eveniment au fost prezente şi patru echipe performante de robotică din judeţele Galaţi şi Brăila (RoSophia, Thobor, IClass şi Helix), care, în ultimii ani, au reuşit să obţină premii naţionale şi internaţionale. Tinerii informaticieni au realizat în faţa celorlalţi tineri participanţi mai multe demonstraţii cu roboţii de la competiţii.

În semn de aleasă preţuire şi apreciere pentru părinţii şi copiii lor, pentru educaţia din şcoală şi pentru participarea la concursurilor şcolare şi cele parohiale, prin contribuţia Centrului eparhial şi al protoieriilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos, au fost oferite premii în bani în cuantum de 40.000 lei, precum şi diplome şi alte daruri în valoare de 15.000 lei.

De asemenea, transportul tinerilor şi agapa oferită tinerilor participanţi la eveniment au fost asigurate de Centrul eparhial şi cele opt protoierii.

Mulţumiri, aprecieri şi diverse daruri pentru implicarea în activităţile parohiale au primit din partea ierarhului locului toţi tinerii şi coordonatorii grupurilor catehetice parohiale.

Cu acest prielej, tinerii au avut posibilitatea de a asculta mărturiile emoţionante ale unor venerabili vârstnici în care au fost relatate întâmplări pline de lumină şi bucurie, dar şi momente grele pe care le-au întâmpinat de-a lungul timpului şi prin care au reuşit să treacă cu ajutorul Milostivului Dumnezeu.

După tradiţionala agapă din mijlocul pădurii, au fost formate grupele pentru convorbirile duhovniceşti cu tinerii. Dialogurile s-au axat pe abordarea unor aspecte ce îi frământă pe tineri şi pentru care doresc să afle soluţii.

Înaltpreasfinţia Sa a trecut pe la fiecare cerc de dialog, provocând tinerii la dezbateri punctuale şi de interes pentru segmentul de vârstă pe care aceştia îl reprezintă. Coordonatorii acestor grupe au fost preacucernicii părinţi slujitori şi profesorii de religie.

Pr. Rareș Bucur

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook