Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi a fost strigat pentru ultima oară catalogul pentru absolvenţii clasei a VIII-a.

Evenimentul a debutat cu slujba Sfintei Liturghii oficiată de către un sobor de preoţi profesori în Capela „Sf. Apostol Andrei“ din incinta şcolii.

În mijlocul absolvenţilor, cadrelor didactice, părinţilor şi rudelor acestora s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

După Sfânta Liturghie, în carul căreia au fost împărtăşiţi elevii, ierarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre iubirea, puritatea, sinceritate şi nevinovăţia copiilor în contrast cu răutatea, viclenia, făţărnicia şi tirania celor mai mari. 

La acest moment festiv, de bilanţ, de bucurie şi de perspectivă pentru viitor, chiriarhul Dunării de Jos i-a felicitat pe cei 27 de absolvenţi ai acestei promoţii, majoritatea dintre ei aflaţi pe băncile seminarului gălăţean încă de la începutul clasei pregătitoare, de acum nouă ani.

Copiii au primit din partea ierarhului medalii, cărţi şi dulciuri şi au fost îndemnaţi să păstreze în sufletele lor astfel de momente şi să arate recunoştinţă pentru darurile pe care Dumnezeu le revarsă permanent în viaţa noastră prin părinţi, prin profesori şi prin alţi oameni buni.

Programul a continuat apoi în parcul unităţii şcolare, unde au fost rostite cuvenitele discursuri în cadrul cărora tinerii au adresat cuvinte de mulţumire dascălilor, părinților și tuturor celor care le-au fost alături și i-au sprijinit pe parcursul anilor de studiu.

Festivitatea s-a încheiat cu acordarea de diplome de onoare profesorilor şi diplome de recunoaştere a meritelor elevilor absolvenţi.

Pr. Rareș Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook