Astăzi, 26 iunie 2023, în municipiul Galaţi au avut loc manifestările dedicate sărbătorii Zilei Drapelului naţional.
În Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, chiriarhul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba de sfinţire a Drapelului naţional al României, în prezenţa autorităţilor locale şi a credincioşilor.
La finalul ceremoniei religioase, Drapelul a fost înmânat prefectului de Galaţi, care l-a oferit la rândul său gărzii port drapel.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre însemnătatea celor trei culori ale drapelului şi despre modul în care acest semn al naţiunii române trebuie păstrat, cultivat şi transmis cu sfinţenie din generaţie în generaţie.
De la Catedrala Arhiepiscopală, Drapelul naţional a fost purtat de către militari, în procesiune pe strada Domnească, către Piaţa Tricolorului din Grădina Publică a municipiului Galaţi.
Aici, în prezenţa oficialităţilor locale, a cadrelor militare, a preoţilor şi a multor gălăţeni, a avut loc ceremonia de arborare a Drapelului naţional prin prezentarea onorului, evocarea însemnătăţii acestei zile, binecuvântarea drapelului, înălţarea pe catarg a tricolorului şi intonarea Imnului de Stat al României.
Ceremonialul s-au încheiat cu un moment artistic susţinut de Fanfara „Valurile Dunării“ şi artişti din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact