Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită în Arhiepiscopia Dunării de Jos, multe dintre bisericile Eparhiei avându-i ca ocrotitori spirituali. Între acestea se numără şi biserica ocrotită de cei doi mari apostoli ai lui Hristos din municipiul Brăila, fostă catedrală a oraşului.

Manifestările liturgice şi pastoral-misionare la această biserică au debutat în ajunul sărbătorii prin oficierea slujbei de priveghere şi au continuat în ziua hramului cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa rugătoare a evlavioşilor credincioşi din parohie şi nu numai, a copiilor din grupul catehetic parohial, precum şi a unor profesori şi oameni de cultură din municipiul Brăila.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit credincioşilor despre viața și activitatea misionară a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, evidenţiind zelul deosebit cu care cei doi mari Sfinți Apostoli ai creștinățății au răspândit Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.

De asemenea, chiriarhul Dunării de Jos a prezentat repere istorice ale acestei biserici emblematice din Brăila, amintind de perioada în care viitorul Episcop Antim al Buzăului (1944-1979) a slujit ca preot în acest sfânt locaş (1921-1942).

În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni pentru cei din închisori, pentru elevii aflaţi în examene, precum şi pentru cei în suferinţă.

Elevii prezenţi la slujbă au interpretat la chinonic pricesne şi alte cântări bisericeşti.

După Sfânta Liturghie, ierarul locului a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii, donatorii şi binefăcătorii sfântului locaş.

La final, chiriarhul Dunării de Jos le-a oferit cărţi de rugăciune şi alte daruri copiilor din Grupul catehetic al acestei parohiei.

Întrucât astăzi sistemul penitenciar românesc îşi sărbătoreşte ocrotitorii spirituali, Înaltpreasfinţia Sa a mers la Penitenciarul Brăila pentru a binecuvânta personalul angajat al acestei unităţi de detenţie şi pe cei privaţi temporar de libertate şi a le oferi daruri.

Prin grija membrilor consiliului şi comitetului parohial, în ajunul sărbătorii parohia brăileană a dăruit în săptămâna premergătoare hramului pachete cu alimente neperisabile la 10 familii de vârstnici cu o situaţie materială precară, aflate în evidenţele speciale ale parohiei.

⁕⁕⁕

Biserica veche a parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Brăila a fost construită între anii 1835-1836, pe terenul dăruit brăilenilor de „cinstitul maghistrat al oraşului“ (primarul de atunci), ctitori fiind Petre Buiangiu şi Petcuţa, soţia lui.

Slujba de sfinţire a fost oficiată de PS Chesarie al Buzăului, în anul 1836.

În anul 1869, biserica a fost demolată, iar trei ani mai târziu a fost desfiinţat şi vechiul cimitir, din prima jumătate a sec. al 19-lea, odată cu săparea fundaţiei pentru noul locaş de cult.

În anul 1872 este pusă piatra de temelie la noua biserică prin strădania Petcuţei Buiangiu, care la momentul respectiv era văduvă.

Datorită proiectului grandios şi lipsurilor materiale, contrucţia noii biserici se execută eşalonat, între anii 1872-1936, cu fonduri provenite în cea mai mare parte din donaţii particulare şi colecte publice, dar şi cu sprijinul Primăriei Brăila.

După finalizarea lucrărilor de construcție, lăcașul a fost înfrumusețat cu vitralii realizate la Viena, de către Petre Bancotescu.

În urma cutremurului din anul 1940 au fost necesare ample lucrări de consolidare a temeliei şi a celor două turle, executate între anii 1956-1959.

Între anii 1921-1942 a slujit la această biserică preotul Anton Angelescu, viitorul Episcop Antim al Buzăului (1944-1979).

Între anii 1950 și 1990 a avut statutul de catedrală a orașului Brăila.

În prezent, în curtea bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel“ se află şi sediul Protoieriei Brăila.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook