Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu o zi înainte de Sărbătoarea Tuturor Sfinților Români, noi mărturii ale credinței și jertfei pline de iubire de Dumnezeu, de Biserică și de poporul român s-au ivit la a treia etapă a săpăturilor arheologice din Insula Mare a Brăilei realizate pentru identificarea martirilor din fostul lagăr de concentrare de la Salcia, din perioada persecuției ateo-comuniste.

În cadrul celei de-a treia etape a proiectului de deshumare a osemintelor martirilor şi deţinuţilor politici din cimitirul localităţii Agaua, echipa de experţi condusă de istoricul Marius Oprea a reuşit realizarea unor noi săpături arheologice necesare în groapa comună din acest cimitir, în care au fost înmormântaţi, fără cruce şi fără preot, toţi cei care au trăit calvarul regimului inuman de la Salcia.

Ca și la precedentele ediții, arheologii – sprijiniți de Arhiepiscopia Dunării de Jos și de parohiile Frecăței și Agaua – au extras, cu mult profesionalism, bună-cuviință și atenție, mai multe oseminte în bună stare, după 75 de ani. Impresionează și emoționează o ladă comună în care au fost așezați cinci pătimitori, care, cu siguranță, au sfârșit în situații critice, la limita exploatării lor nemiloase.

În urma săpăturilor au fost identificate 23 de noi rămăşiţe umane ale unor victime din această colonia de muncă silnică, după ce în anii trecuţi au mai fost descoperite alte 15 rămăşite pământeşti ale celor care a avut de îndurat suferințe şi chinuri îngrozitoare în această zonă a ţării.

Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârșit, mai întâi, cuviincioasa slujbă de înmormântare care n-a avut loc acum 75 de ani. După aceea, a urmat rânduiala stabilită în Sfânta noastră Biserică pentru cinstirea deosebită a celor ale căror nume nici nu le cunoaștem, dar ale căror suflete sunt cunoscute în ceruri. Osemintele au fost puse în racle din lemn şi apoi așezate, după toată buna-cuviință, în cele două biserici de la Agaua și Frecăței.

În încheiere, Chiriarhul Dunării de Jos, în fața osemintelor celor cinci aflați într-o groapă comună, a săvârșit slujba de așezare a crucii viitorului chivot-osuar, străjuit de cele 24 de cruci din piatră ce se află lângă Troiţa Memorial „Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia“, inaugurată de Arhiepiscopul Casian în anul 2021, când s-a hotărât şi înființarea acestui cimitir pentru toţi cei care au fost închişi şi torturaţi în lagărul „Salcia“ şi au trecut la cele veşnice în condiţii tragice.

Să ne ajute Dumnezeu să ridicăm mărturiile lor pe altarul recunoștinței, spre binele, pacea și buna conviețuire a românilor în credință, pace și solidaritate!

Pr. Rareș Bucur

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook