Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În conformitate cu hotărârea nr. 1968/2008 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 1-3 mai a.c., în Eparhia Dunării de Jos au loc manifestări dedicate proclamării cinstirii Sfântului Ierarh Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, care a locuit şi a slujit vreme de 12 ani la mănăstirea „Sfântul Nicolae” din oraşul Galaţi, în vremea domnitorului Vasile Lupu şi a Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei.

Cu acest prilej, astăzi, la ziua de prăznuire a Sfântului Atanasie, s-au săvârşit slujba de resfinţire a bisericii “Sf. Nicolae”, în urma lucrărilor de restaurare, şi s-a sfinţit noua biserică, din lemn, închinată acestui sfânt, din municipiul Galaţi. În soborul de slujitori, alături de chiriarhul Dunării de Jos, s-au aflat ÎPS Mitropolit Iosif, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, IPS Pantelimon de Veria, aducătorul moaştelor Sf. Grigorie Palama în România, Preasfinţiţii Calinic al Argeşului şi Muscelului, Ambrozie al Giurgiului, Visarion al Tulcii şi Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, PS Ioachim Băcăuanul – arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, PS Corneliu Bârlădeanul – arhiereu vicar al Episcopiei Huşilor, precum şi delegaţii Mitropoliei de Rethimnon şi Aulopotamou, din Insula Creta, locul de naştere al Sfântului Atanasie. La cele două evenimente au participat clerici şi credincioşi din municipiul Galaţi, pelerini la sfintele moaşte ale Sfântului Grigori Palama, precum şi corala Mitropoliei de Alexandroupolis – Grecia, care a susţinut la biserica “Sf. Atanasie”, un concert de cântece tradiţionale greceşti şi româneşti.

Mâine, la Duminica Femeilor Mironosiţe, la Catedrala Dunării de Jos, slujba Sfintei Liturghii va fi prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de alţi ierarhi ai Sfântului Sinod, precum şi de delegaţii Bisericilor Ortodoxe surori, după care va avea loc proclamarea solemnă a cinstirii în Biserica Ortodoxă Română a Sfântului Atanasie, Patriarhul Constantinopolului şi păstor al creştinilor de la Dunăre.

Biroul de Presă şi Comunicare al Episcopiei Dunării de Jos

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook