Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a 5-a după Învierea Domnului, mulțime de credincioși din zona ștefaniană a Berheciului și din împrejurimi au trăit momente de o profundă simțire duhovnicească prin participarea la sfințirea noii biserici din localitatea Poșta Berheci închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Slujba de târnosire a fost săvârșită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența ctitorilor, autorităților locale și județene, precum şi a numeroși credincioşi din parohie şi din împrejurimi.

Pentru credincioșii participanți, momentul trecerii prin Sfântul Altar, după sfințire, și închinarea la Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă, au reprezentat stări unice, încărcate de emoție sfântă.

În continuare, ierarhul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, pe un podium special amenajat în apropierea bisericii, în prezenţa numeroșilor credincioşi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de tineri de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei“ din Galați.

La Sfânta Liturghie au participat şi numeroşi elevi de la parohiile Ghidigeni, Gohor și Berheci, costumaţi în frumosul port tradiţional al zonei, care, la momentul chinonicului, împreună cu elevii seminariști au interpretat pricesne şi cântece patriotice.

La momentul cuvenit, mulţi copii şi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit Evanghelia din această zi şi a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii, subliniind importanța închinării în „duh și adevăr“ după cum reiese din Pilda Samarinencii din evanghelia de astăzi.

Pentru implicarea în lucrările de construcţie şi de amenajare a noului locaş de cult, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a acordat actualului preotparoh Cosmin Chijăr rangul de sachelar, iar preotului Costel Filimon, care a început lucrările de construcție la această biserică, diplomă de ctitor.

De asemenea, cei care au sprijinit lucrările de zidire şi înfrumuseţare ale bisericii au primit din partea ierarhului Dunării de Jos, diplome de ctitori. Totodată, opt preoți din Protoieria Nicorești au primit astăzi rangul de sachelar, iar doi de iconom.

Evenimentul s-a încheiat cu săvârşirea parastasului pentru patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, dar și pentru preoții, învățătorii, primarii vredniciși ctitorii trecuţi la cele veșnice, urmat de tradiţionala agapă creştinească, la care au fost invitaţi toţi credincioşii prezenţi.

Cu acest prilej, au fost împărţite peste 1000 de pachete cu alimente celor prezenţi la această sărbătoare a localităţii.

Istoric

Prima atestare documentară din care reiese existenta unei comunități pe valea Berheciului o găsim în Arhivele orașului Brașov (Colecţia Schnell III, 36), din data de 11 iunie 1476, atestare ce conține scrisoarea lui Ștefan cel Mare adresată magistratului acestui oraș pentru a-l ruga sa nu permită exportul de alimente către Ţara Românească întrucât aceasta s-a supus turcilor. Tot în această zonă, voievodul Ștefan cel Mare a organizat un banchet, în cinstea victoriei împotriva otomanilor, după lupta de la Podul Înalt din 1475.

Încă din anul 1950, în satul Poşta, a fost ridicată o biserică din paiantă pentru nevoile religioase ale credincioşilor din satele Poşta şi Gara Berheci, având hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“.

Din iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian s-a aşezat, la data de 1 octombrie 2006, piatra de temelie pentru noua biserică cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Motivul construirii unei noi biserici se datorează faptului că la vechea biserică din Poşta Berheci nu se mai puteau face reparaţii sau îmbunătăţiri la nivelul de rezistenţă.

Lucrările de construcție ale noului locaș de cult s-au desfășurat prin implicarea preotului Costel Filimon, iar după mutarea acestuia la Galați, în anul 2014, lucrările au fost continuate de către actualul preot Cosmin Chijăr.

Între anii 2009-2013 au fost realizate zidăria, acoperişul şi lucrările la interior, Sfânta Masă şi proscomidiarul, iar din anul 2014 au continuat lucrările de tencuire şi finisare, la interior şi exterior.

Între anii 2016-2017, s-a realizat împrejmuirea bisericii cu gard, s-au montat catapeteasma şi marmura din biserică.

La ridicarea bisericii au contribuit mai mulți credincioşi din parohie şi din satele vecine, dar și alți oameni de bună credință.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook