Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 28 mai a.c., la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a avut loc întrunirea principalii factori de răspundere, de la Centrul eparhial, protoierii şi de la şcolile din municipiile Galaţi şi Brăila pentru definitivarea programului de consultare a tinerilor din licee pentru tema propusă la cea de-a 24-a ediţie a pelerinajului celor circa 1000 de tineri liceeni din eparhie la Mănăstirea Buciumeni, cu prilejul praznicului Sfintei Treimi.

Întrunirea, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a desfăşurat în Sala „Episcop Chesarie Păunescu“ a Centrului eparhial şi a reunit tineri – reprezentanţi ai liceelor din judeţele Galaţi şi Brăila, unii dintre ei participanţi la olimpiade şi alte concursuri şcolare, profesori de religie, protoierei, preoţi, voluntari şi elevi de la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi.

Au fost abordate o serie de probleme atât organizatorice, cât şi de fond cu privire la pregătirea pelerinajului în licee, prin implicarea celor prezenţi, profesori de religie şi elevi, în alcătuirea şi coordonarea grupelor de tineri pelerini.

Menţionăm că, pentru stabilirea temelor de dialog au fost consultaţi tinerii din liceele eparhiei, care au făcut propuneri ce au fost înaintate Centrului eparhial prin profesorii de Religie.

În cadrul întâlnirii au fost definitivate cele 20 de teme ce vor face obiectul a 20 de grupe mari de convorbiri, care vor avea loc la Mănăstirea Buciumeni, după săvârşirea Sfintei Liturghii.

Întâlnirea de astăzi a fost extrem de importantă, întrucât participanţii au căutat soluţii optime de receptare a mesajului Evangheliei în rândul tinerilor, luând în calcul, atât nevoia unor modele de viaţă, cât şi nevoia de învăţare prin experienţă după exemplul Întâlnirilor Tinerilor Ortodocşi din anii precedenţi.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook