Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La Praznicul Înălţării Domnului, în toate bisericile din Arhiepiscopia Dunării de Jos, la Sfânta Liturghie au fost pomeniţi eroii neamului românesc şi au fost săvârşite slujbe de pomenire la cimitirele, troiţeleşi monumentele dedicate celor care s-au jertfit pe „câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţeistrămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român“.

La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casiana săvârşit Sfânta Liturghie la altarul de vară aflat în imediata apropiere a sfântului locaş, împreună cu un sobor de preoţişi diaconi, înprezenţa credincioşilordin municipiu.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de slujitorii catedralei.

În cadrul slujbei, ierarhul a rostit rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru vindecarea feluritelor boli şi neputinţe trupeşti, pentru ajutorul celor care luptă zi de zi cu acest nou virus care a cuprins şiţara noastră, precum şi pentru ocrotirea şi sănătatea credincioşilor.

În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit celor prezenţi despre sărbătoarea Înălţării Domnului şi despre dimensiunea spirituală şi semnificaţia naţională a cinstirii eroilor patriei.

„Înălţarea Domnului este bucuria ridicării firii omeneşti îndumnezeită la ceruri, dar şifăgăduinţa Pogorârii Duhului Sfânt, Mângâietorul şiSfinţitorul sufletelor şi trupurilor noastre. În ceruri Mântuitorul ne pregăteşte loc în Casa Tatălui, iar pe pământ, Mângâietorul îşi face sălaş (casă) în noi. Dar noi îl rugăm pe Domnul la Înălţarea Sa la ceruri să-L «avem pururea în inimi»: «Iisuse Cel ce ne-ai dăruit nouă sfintele Tale biserici, dă-ne în timpul dumnezeieştilor slujbe să simţim că ne aflăm în ceruri» (Acatistul Înălţării Domnului, Icosul 12)“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

La finalul slujbei, chiriarhul Dunării de Jos a citit Rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.

După Sfânta Liturghie, ierarhul a săvârşit parastasul pentru toţi eroii neamului şi a oferit credincioşilor cozonac şi ouă roşi.

La Monumentul închinat Eroilor Neamului din Cimitirul „Eternitatea“ din Galaţi, preotul militar din Garnizoana Galaţi şi slujitorii de la biserica cimitirului au oficiat cuvenita slujbă de pomenire în prezenţa câtorva veterani de război.

În cimitirele din celălalt mare oraş al eparhiei, Brăila,preoţii au săvârşit slujbe de pomenire la mormintele ostaşilor români căzuţi în cele două războaie mondiale.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook