Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a 7-a după Sfintele Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie la altarul de vară al Catedralei arhiepiscopale din Galaţi în prezenţa credincioşilor din municipiu.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de slujitorii acestui sfânt locaş.

În cadrul slujbei, ierarhul a rostit rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru dăinuirea dragostei între copii şi părinţi şi pentru întărirea familiei creştine, dar şi pentru vindecarea de boli şi neputinţe trupeşti, pentru ajutorul celor care luptă zi de zi cu acest nou virus care a cuprins şi ţara noastră, precum şi pentru ocrotirea şi sănătatea credincioşilor.

În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol Ioan, în care se relatează despre rugăciunea Domnului nostru Iisus Hristos din Grădina Ghetsimani, subliniind aspecte esenţiale despre unitate - tema centrală a acestei evanghelii.

„Rugăciunea Mântuitorului pentru Sine, pentru Apostoli şi pentru lume este sinteza dumnezeiască a smereniei Sale prin întrupare şi manifestarea iubirii plenare pentru mântuirea oamenilor. Domnul a arătat astfel taina vieţii veşnice oamenilor pe pământ prin cunoaşterea lui Dumnezeu Cel Adevărat pe care Fiul iconic L-a prezentat în toată lucrarea Sa mântuitoare, însă, prin rugăciunea arhierească, Domnul i-a întărit în chip special, haric pe Sfinţii Apostoli în slujirea lor în lume, cu scopul de a păstra taina unităţii celor ce cred «precum în Cer aşa şi pe pământ», ca toţi să fie una. Astfel, prezenţa Sfintei Treimi prelungită de Hristos Domnul în lume şi continuată prin lucrarea Sfântului Duh Mângâietorul a făcut din Sfinţii Apostoli promotorii unităţii.

Atunci când, din motive omeneşti, au apărut dezbinări în Biserica lui Dumnezeu, pe temeiul mandatului Sfinţilor Apostoli primit de la Hristos, Cel întocmai cu Apostolii, Sfântul Constantin cel Mare a aplicat rugăciunea arhierească în fapt împreună cu episcopii lumii convocând Sinodul I Ecumenic de la Niceea şi astfel, chemarea Mântuitorului «ca toţi să fie una», prin lucrarea Duhului Sfânt, a condus la fomularea Crezului nostru, deoarece Sfântul Împărat Constantin a spus: «Toţi să aveţi un singur Crez în Domnul». Prin Crez, slujitori şi credincioşi am primit unitatea văzută pe care o actualizăm prin rugăciune şi slujire sfântă“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

La finalul slujbei, chiriarhul Dunării de Jos a rostit Rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook