Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica videcării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa mai multor persoane cu handicap locomotor din Galaţi şi a numeroşi credincioşi.

În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul Dunării de Jos a rostit rugăciuni speciale pentru vindecarea de boli şi neputinţe trupeşti.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a explicat înțelesurile evangheliei citită astăzi, de la Sfântul Apostol Ioan, capitolul 5, versetele de la 1 la 15, în care se relatează despre vindecarea slăbănogului de la Vitezda, bolnav de 38 de ani.

Ierarhul i-a indemnat pe credincioşi să îi ajute şi să-i sprijine pe cei aflaţi în încercări, în suferinţe şi în boli.

La momentul cuvenit, mulți copii prezenți la slujbă, dar și credincioși cu disabilități, au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

După Sfânta Liturghie, prin contribuţia Centrului eparhial, în parcul Reședinței Arhiepiscopale a avut loc o acţiune pastoral-misionară şi social-filantropică dedicată persoanelor cu deficienţe locomotorii din cadrul Asociaţiei persoanelor cu handicap „Sporting Club“ Galaţi.

La agapa tradiţională organizată în incinta Reşedinţei Arhiepiscopale au participat 18 persoane cu deficienţe locomotorii şi însoţitorii acestora. Între cei prezenţi s-a aflat şi tânărul Mircea Marian Petria, în vârstă de 30 de ani, multiplu campion paralimpic la atletism.

La final, Părintele Arhiepiscop le-adăruit pachete cu alimente de primă necesitate şi produse de igienă în valoare de 1.500 lei.

Asociaţia Persoanelor cu Handicap „Sporting Club“ Galaţi este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, umanitară,cu specific social și sportiv, înfiinţată în anul 1992 la iniţiativa unui grup de persoane cu handicap fizic hotărât să apere drepturile persoanelor cu dizabilităţi prevăzute în legislaţia română şi europeană, precum şi în alte documente programatice.

Asociaţia numără în prezent peste 700 de membri și un centru de zi licențiat care este frecventat de  un număr aproximativ de 100 beneficiari lunar din municipiul şi judeţul Galaţi pentru servicii de fizioterapie, kinetoterapie şi consiliere juridică. Prioritate pentru serviciile gratuite oferite de centru îl au persoanele cu dizabilități care se confruntă cu o situaţie financiară precară, cu o situație de criză și/sau expuși riscului de a fi marginalizați, excluși din familie și societate.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook