De Ziua Internaţională a Copilului, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Casian, în mai multe centre sociale şi aşezăminte din Arhiepiscopia Dunării de Jos, sunt organizate activităţi religioase, cultural-artistice, educaţionale, social-filantropice şi recreative pentru copii.
Programele dedicate celor mici au început în Eparhia Dunării de Jos, încă din zilele anterioarei datei de 1 iunie, când slujitorii Sfintelor Altare în cooperare cu profesori şi voluntari au oferit daruri copiilor şi i-au implicat pe aceştia în multiple şi diverse activităţi creative şi recreative.
O astfel de activitate s-a desfăşurat astăzi, 31 mai, în municipiul Galaţi la Aşezământul Social-Filantropic eparhial „Sfântul Vasile cel Mare“ pentru cei 100 de copii beneficiari ai serviciilor oferite de această instituţie socială a bisericii, dar şi pentru alţi copii de la şcolile din judeţul Galaţi.
Copiii au participat cu mare entuziasm şi implicare la activităţile pregătite special pentru ei în cadrul natural din curtea aşezământului social.
Programul intitulat „Ziua porţilor deschise“ a cuprins ateliere de creaţie, jocuri, recitări de poezii, cântece, dansuri şi multă voie bună. Copiii au avut ocazia de a socializa, a vedea şi de a lucra chiar ei icoane, broderie, prescuri, metaniere şi multe alte lucrări frumoase şi a petrece clipe unice preţ de câteva ore într-un cadru primitor şi însufleţit de prezenţa lor plină de bucurie.
În mijlocul lor a fost prezent Înaltpresfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos. Părintele Arhiepiscop a trecut pe la fiecare atelier de creaţie şi apoi a mers în Capela Aşezământului, unde a avut un dialog cu cei mici şi a rostit împreună cu ei rugăciuni pentru părinţii lor şi pentru binele copiilor din întreaga lume, după care le-a oferit daruri ce au constat în rechizite, dulciuri, cărţi de rugăciuni şi iconiţe.
La final, ierarhul i-a binecuvântat pe toți și le-a adresat un cuvânt de apreciere pentru activităţile în care aceştia se implică cu mare entuziasm şi dedicare, precum şi pentru frumoasele obiectele realizate chiar de ei.
Întreaga manifestare de Ziua Copilului a adunat la Aşezământul „Sfântul Vasile cel Mare“ din municipiul Galaţi, peste 350 de copii, însoţiţi de părinţi şi cadre didactice.
Pe lângă bucuria pe care o aduce o sărbătoare în viaţa unei persoane, prin aceste manifestări s-a avut în vedere şi familiarizarea tinerilor cu actul artistic, dezvoltarea creativităţii, înţelegerea mecanismului de gândire şi comportament, dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă şi de gestionare a emoţiilor, dezvoltarea simţului artistic, critic şi autocritic, socializare dar şi dezvoltarea capacităţilor de memorare, limbaj şi interpretare.
În cadrul acestei instituţii, toate serviciile de asistenţă socială şi educaţională sunt asigurate de către angajaţii şi voluntarii Asociaţiei, sprijiniţi de maicile din cadrul Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare“ aflată în incinta aceluiaşi aşezământ.
Acţiuni similare pentru copii şi tineri s-au desfăşurat şi în centrele de zi şi grădiniţele parohiale, dar şi în multe alte parohii din cele două judeţe ale Eparhiei Dunării de Jos.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact