În Duminica vindecării orbului din naştere, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi. După Sfânta Liturghie, în Sala ”Episcop Chesarie Păunescu” din încinta Centrului eparhial a fost desfăşurată o acţiune social-filantropică pentru persoanele cu deficienţe de vedere.
Împreună cu clericii şi credincioşii gălăţeni, la Sfânta Liturghie arhierească au participat astăzi şi membrii Asociaţiei Nevăzătorilor din România, filiala Galaţi, care au deja o tradiţie frumoasă de colaborare cu Catedrala arhiepiscopală.
În cadrul slujbei, chiriarhul Dunării de Jos a rostit rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru vindecarea feluritelor boli şi neputinţe trupeşti, precum şi pentru ocrotirea şi ajutorul tuturor credincioşilor.
În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop Casian a vorbit despre minunea vindecării orbului din naştere de către Domnul nostru Iisus Hristos, consemnată numai în Evanghelia după Ioan, la capitolul 9, versetele de la 1 la 38.
Arhipăstorul Dunării de Jos a precizat că ”lumină spre vederea lui Dumnezeu ne arată minunea vindecării unui orb din naştere de către Mântuitorul Iisus Hristos.
Evanghelia de astăzi ne învaţă că, pe lângă orbirea trupească, există şi o orbire sufletească de care, Învierea Domnului şi puterea Lui milostivă să ne vindece pe toţi pentru a ne deschide şi ochii fizici din deschiderea celor spirituali!”
Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe cei prezenţi să fie sprijin real pentru semenii lor aflaţi în încercări, în suferinţă şi în boli.
La momentul cuvenit, persoanele nevăzătoare şi mai mulți copii prezenţi la slujbă au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.
Evenimentul duhovnicesc din Catedrala arhiepiscopală, concretizat în comuniune liturgică şi rugăciune, a continuat la Centrul eparhial, în Sala ”Episcop Chesarie Păunescu” cu o acţiune filantropică pentru persoanelor cu deficienţe de vedere din cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din Galaţi.
Ierarhul Dunării de Jos s-a aflat în mijlocul celor 30 de persoane cu deficienţe de vedere şi a însoţitorilor acestora, bucurându-se împreună la agapa tradiţională cu ouă roşii, cozonac şi alte produse culinare specifice perioadei în care ne aflăm.
La final, Părintele Arhiepiscop le-a dăruit oaspeţilor pachete cu alimente de primă necesitate şi alte daruri în valoare de 1.500 lei.
Asociaţia Nevăzătorilor din România este organizaţie nonguvernamentală naţională, recunoscută de utilitate publică (prin H.G. 1033/03.09.2008) şi este continuatoarea organizaţiei „Societatea Orbilor din România“ întemeiată de Regina Elisabeta a României.
Asociaţia reprezintă interesele nevăzătorilor la nivelul întregii ţări, fiind recunoscută ca organizaţie naţională reprezentativă a nevăzătorilor atât de către autorităţile publice române, cât şi de către organizaţiile internaţionale ale nevăzătorilor.
Filiala Galaţi a acestei asociaţii, are peste 700 de membri, iar în România numărul lor depăşeste 40.000.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact