
Astăzi, 21 mai, la Praznicul Împărătesc al Înălţării Domnului, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost organizate ample manifestări liturgice şi cultural-artistice pentru eroii patriei. După Sfânta Liturghie au fost oficiate slujbe de pomenire atât în biserici, cât şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
În această zi de mare sărbătoare, după Sfânta Liturghie au fost săvârşite slujbe pentru odihna şi veşnica pomenire a tuturor eroilor neamului românesc care s-au jertfit pentru libertatea, demniatatea şi unitatea naţiunii române.
Tot astăzi a fost organizată la Galaţi şi tradiţionala procesiune închinată eroilor patriei.
La ora 13.00, alaiul format la biserica „Înălţarea Domnului“ din acest municipiu a pornit în procesiune pe Bulevardul George Coşbuc către Cimitirul „Eternitatea“.
Vicarul eparhial, pr. Ionel Rotaru, împreună cu slujitori ai sfintelor altare, cu foarte mulţi credincioşi, tineri seminarişti şi mulţi elevi de la şcolile gălăţene cu steguleţe tricolor în mâini au mers până la monumentul închinat Eroilor Neamului din cimitirul central al oraşului Galaţi.
Aici, după intonarea Imnului de Stat al României a fost săvârşită cuvenita slujbă de pomenire, în cadrul căreia au fost citite numele eroilor români înmormântaţi la Galaţi.
În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a tranmis prin telefon de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti un mesaj de binecuvântare şi de recunoştinţă pentru bravii noştri eroi care au au purtat în inimile lor flacăra iubirii de neam şi de patrie cu multă demnitate, cinste şi jertfelnicie.
La final, au fost depuse jerbe şi coroane de flori, au fost trase trei salve de foc, iar pe aleea principală a cimitirului a avut loc defilarea gărzii de onoare în acordurile muzicii militare.
În celălalt mare oraş al eparhiei, Brăila, manifestările dedicată eroilor patriei au început la ora 18:00, la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“.
Deşi vremea a fost marcată de o ploaie abundentă, nimic nu a reușit să stingă sentimentul de recunoştinţă şi lumina din sufletele celor prezenţi pentru cei care şi-au jertfit viaţa pentru credinţa, libertatea și unitatea națională.
La această manifestare închinată eroilor neamului a participat şi chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, care a venit direct de la Bucureşti de la celebrarea hramului istoric al Catedralei Patriarhale „Sfinții Împărați Constantin şi Elena” de pe Colina Patriarhiei.
În lăcaşul de cult, ierarhul Dunării de Jos a săvârşit slujba Parastasului în prezenţa oficialităţilor civile şi militare, precum şi a multor tineri şi credincioşi brăileni.
Chiriarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre legătura sacră cu pământul, arătând că roadele pământului (pâinea şi prescura) sunt văzute ca un dar divin, dar şi ca un rezultat al muncii omului, fiind hrănite simbolic de „seva” sacrificiului celor care au luptat pentru patrie, credință și unitate.
De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat că dincolo de gestul floral de la morminte, adevăratul omagiu constă în păstrarea iubirii față de eroi în inimi, iar cele două pelerinaje tradiționale, de la Galaţi şi de la Brăila, sunt ca două punți de demnitate, unitate și solidaritate care conectează sacrificiul trecut al eroilor cu sufletele românilor de astăzi.
„Ploaie de binecuvântare a revărsat Dumnezeu și asupra pământului câmpului pentru pâinea cea de toate zilele, din care vom obține prescura şi colacul împletit, prin darul lui Dumnezeu şi prin munca noastră, datorită sevei hrănitoare a pământului care este vitejia ostașului, eroului şi luptătorului jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre, în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinței noastre strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea, demnitatea și unitatea poporului român.
Precum se vede în toate bisericile, la toate monumentele recunoştinţei pentru eroi - unde în deosebi tinerii, școlarii, bunicii și părinții lor, însoțiți de preoţi şi de toţi cei ce ne constituim în familia românească -, așezăm nu numai foi şi flori pe mormintele lor, ci așezăm în inimile noastre iubirea lor neveștejită pentru poporul român, astăzi și totdeauna.
Cele două pelerinaje tradiționale în libertate - cum spune rugăciunea, căci prin jertfa lor suntem liberi să exprimăm recunoştinţa - sunt căile de demnitate, de unitate, de solidaritate, de la mormintele eroilor pe sufletele şi inimile noastre ale românilor.
Dumnezeu să ne dăruiască iubirea eroilor pentru patrie, popor, pace şi unitate!”, a spus ierarhul.
Manifestările dedicate Zilei Eroilor s-au încheiat la mormintele ostaşilor români căzuţi în cele două războaie mondiale, din cel mai mare cimitir al municipiului Brăila, ocrotit spiritual tot de Sfinţii Împărtaţi Constantin şi Elena, unde a avut loc slujba de pomenire, iar la final Părintele Arhiepiscop Casian a stropit cu vin mormintele eroilor.
Şi în alte localităţi din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost organizate procesiuni închinate eroilor neamului românesc la care au participat foarte mulţi tineri de la şcolile din respectivele comunităţi locale.
Pr. Rareș Bucur




FacebookContact