Mănăstirea Buciumeni este situată pe teritoriul comunei cu acelaşi nume din nordul judeţului, la 25 km NV de Tecuci. Tradiţiile sihăstreşti ale acestor locuri şi cadrul natural deosebit fac din Mănăstirea Buciumeni un punct de pelerinaj pentru credincioşi în toate perioadele anului. Accesul se face pe drumul DN 25 Tecuci – Tişiţa şi DJ 251 Nicoreşti – Buciumeni.
Istoric
Conform tradiţiei locale, primele forme de viaţă monahală sunt semnalate aici încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Un prim document, datat 18 martie 1602, aminteşte în apropiere de „chilia lui Gheorghe dascălul“.
Prima biserică, cu hramul „Sf. Nicolae“, a fost construită, însă, abia pe la începutul secolului al XVIII-lea. Această biserică, de lemn, a fost sfinţită de Episcopul Sava al Romanului, la 1718, dar schitul este desfiinţat, la 1750, probabil datorită unor legături cu o grupare antifanariotă. Bisericuţa este demontată, încărcată în care şi dusă de schimonahul Isaia Orbul în părţile Bacăului, unde este reconstruită întocmai. În secolul al XIX-lea, este strămutată, de schimonahul Isaia Diaconu-Diaconescu, în cimitirul mănăstirii Bogdana. În 1925 biserica va fi distrusă parţial de un incendiu, dar va fi refăcută în acelaşi stil, de stareţul Glicherie Lovin, mai târziu duhovnicul Mănăstirii Adam.
Viaţa monahală va fi continuată la Buciumeni şi după anul 1750, căci la 1809 biserica schitului este reconstruită de serdarul Manolache Radovici, acum purtând hramul Sfintei Treimi, stareţă fiind monahia Afia. La 25 august 1817, Episcopul Gherasim al Romanului îl transformă în metoc al mănăstirii Văratec. În timp, biserica mănăstirii s-a deteriorat, din ea mai păstrându-se astăzi doar vechiul prestol. O nouă biserică, cea actuală, este construită prin eforturile monahiilor din mănăstire, între 1840 şi 1844, perioadă în care stareţă a mănăstirii Văratec era monahia Olimpiada, iar superioara schitului Buciumeni – monahia Vitalia.
Schitul este desfiinţat în 1860, prin decret domnesc, dar câteva maici au rămas, ducând viaţă de sine. La 1867 schitul este vizitat de domnitorul Carol I. Viaţa mănăstirească este revigorată la Buciumeni după venirea la Roman a Episcopului Melchisedec Ştefănescu, în anul 1879. În 1884 biserica este refăcută şi zugrăvită.
Reparată din nou, după cutremurul din 1940, între anii 1958-1959, când s-a adăugat turla de pe naos, biserica a fost pictată în tehnica fresco de Anatolie Cudinof, adăugându-se şi actuala pisanie, ce menţionează, printre altele: „Datorită vechimii, PS dr. Antim Angelescu, episcopul Eparhiei Buzăului, în anul 1957, a dat binecuvântare de restaurare a bisericii, în primăvara anului 1958. Prin străduinţa preacuvioasei maicii stareţe Evsevia Costin, întregului sobor, preoţilor Chesarie Doruş şi Ermoghen Longhin ai sfintei mănăstiri, cu concursul preacuviosului arhim. pr. Teofil Pandele şi ajutoarelor primite de la Departamentul Cultelor, Sfânta Episcopie şi pioşi creştini, biserica a fost restaurată complet din temelie, la care s-a adăugat turla mare şi pictura în fresco, executată de pictorul Anatolie Cudinof, fiind ajutat de ucenicul său Mihael Corbu. Terminatu-s-a lucrarea la anul mântuirii 1959“.
După 1960, la mănăstire au rămas câteva dintre monahii, în condiţiile deosebit de grele ale regimului comunist din acea vreme. Viaţa monahală se reface după 1990, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Casian al Dunării de Jos, sub conducerea monahiei Macrina Humă, cu sprijinul duhovnicilor Teoctist Dobrin şi Mihail Nare, realizându-se reamanejarea întregului complex mănăstiresc, construirea unei clopotniţe, noi corpuri de chilii, anexe gospodăreşti şi împrejmuirea cu gard a incintei.
La Mănăstirea Buciumeni este înmormântată schimonahia Teoctista Busuioc, mare schivnică a acestor locuri. Născută în ultimii ani ai secolului al XIX-lea în zona Huşilor, călugărită la Mănăstirea Adam, pustnică la Locurile Sfinte, în valea Iordanului şi în codrii Neamţului vreme de mai bine de 20 de ani, schimonahia Teoctista îşi va trăi ultimii ani ai vieţii în apropierea Mănăstirii Buciumeni, unde a fost şi înmormântată, în vara anului 1977, după ce şi-a anunţat şi pregătit, cu câteva zile înainte, sfârşitul pământesc.
Din 1995, în fiecare an, ziua de hram la mănăstire este marcată prin organizarea unui pelerinaj la care sunt prezenţi mai mult de 1.000 de tineri elevi din toate liceele eparhiei, cei mai buni la ora de Religie. Ei participă la Sfânta Liturghie săvârşită la Altarul din mijlocul pădurii, într-un cadru natural impresionant, precum şi la discuţiile duhovniceşti purtate, în grupuri restrânse, cu cei peste 75 de preoţi, din toate protopopiatele Eparhiei, invitaţi la sărbătoare. Manifestarea este consacrată ca fiind un festival anual al tinerilor creştini din regiune.
Descriere
Biserica, monument istoric, este construită după un plan în formă de cruce, cu o turlă pe naos. Faţadele sunt decorate sub ştreaşină cu brâie şi ocniţe nepictate. Turla octogonală şi acoperişul în stil moldovenesc dau zvelteţe şi frumuseţe bisericii. Mănăstirea are în patrimoniu o importantă colecţie de icoane pe lemn, carte veche, epitafe, obiecte de cult, mobilier bisericesc, obiecte de ceramică ş.a.
Bibliografie
Paul Păltănea, Vechi locaşuri de cult şi viaţa bisericească în sudul Moldovei până în anul 1864, în „Monumente istorice şi izvoare creştine“, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1987, p. 231.
Documente istorice tecucene, III, Biblioteca Municipală „Şt. Petică“, Tecuci, 2002, p. 82, 90, 167.
FacebookContact