Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua de 20 martie 2011, la Duminica Sfântului Grigorie Palama, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi din municipiu.

La eveniment au participat credincioşi ai comunităţii cu deficienţe de auz şi vorbire din municipiul Galaţi, cărora li s-a explicat Sfânta Liturghie prin limbaj mimico-gestual, precum şi membri ai Asociaţiei persoanelor cu handicap locomotor „Sporting Club” din Galaţi.

În cuvântul său de învăţătură chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre importanţa credinţei personale în procesul de vindecare sufletească şi trupească.
La finalul Sfintei Liturghii, persoanele hipoacuzice şi cu handicap locomotor au primit din partea Înaltpreasfinţiei Sale pachete cu daruri.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook