Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ca în fiecare an la Duminica Sfintei Cruci, Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează ample manifestări pastoral-misionare şi social-filantropice, înţelese ca prelungire a puterii izvorâte din razele Sfintei Cruci de la Sfintele Altare către altarele vii, fraţii şi surorile aflaţi în boală, în suferinţă şi în lipsuri.

La Catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a participat la  procesiunea cu racla ce adăposteşte o părticică din lemnul Sfintei Cruci, aflată în patrimoniul sacru al eparhiei, procesiune ce a fost urmată de rânduiala specială de scoatere a sfintei cruci spre închinare.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Chiriarhul Dunării de Jos în prezenţa evlavioasă a credincioşilor din municipiu, dar şi a unor elevi cu dificultăţi materiale, însoţiţi de profesorii de religie.

Aceştia, în contextul desfăşurării la nivel eparhial a unui program educaţional şi social-filantropic îndreptat spre copiii săraci cu rezultate deosebite la Religie şi nu numai, au primit din partea Chiriarhului Dunării de Jos pachete cu rechizite şcolare, iconiţe şi alte daruri de suflet.

„Programul filantropic din Duminica Sfintei Cruci, a arătat Chiriarhul Dunării de Jos, este o prelungire a iubirii milostive a lui Dumnnezeu către semenii care au nevoie de semnele concrete ale dragostei noastre. (…) Mulţumind lui Dumnezeu pentru darul mare de părinţi şi elevi creştini din cadrul orei de Religie, am consacrat această Duminică în Eparhie ca Duminică a Filantropiei îndreptată spre copii. De aceea, şi la Catedrala Arhiepiscopală, ca şi în celelalte parohii copiii au primit rechizite şcolare şi alte obiecte utile pentru a prelungi bunavestire a Evangheliei şi a Sfintei Cruci către ghioceii Crucii, care sunt copiii!“.

Programul de la Catedrala Arhiepiscopală este o prelungire a activităţilor începute în data de 13 martie a.c. când, pe baza protocolului de cooperare Biserică – Şcoală un număr de 20 de elevi din fiecare şcoală de pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos au fost sprijiniţi material cu rechizite.

Kiturile şcolare au fost distribuite de către preotul de parohie şi profesorul de religie în cooperare cu direcţiunea unităţii de învăţământ.

Programul va continua şi în perioada următoare, când vor achiziţionate şi distribuite articole de îmbrăcăminte şi alte obiecte necesare devoltării procesului instructiv-educativ al elevului.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook