Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

„O carte pentru suflet“ s-a intitulat proiectul cultural lansat marţi, 26 martie, la Galaţi, dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor.

Manifestarea cultural-educativă a fost organizată la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în sala de bibliotecă „Pr. Ionel Pavel“ de la Aşezământul cultural-filantropic „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur“ din cadrul parohiei „Înălţarea Domnului“ din municipiul Galaţi.

Activitatea culturală a cuprins lecturi şi dezbateri pe temele volumului „Corectopia“, apărut sub semnătura dlui Gabriel Purcăruş la Editura Doxologia din Iaşi în anul 2018.

Dialogul de idei, consideraţii şi opinii, a fost moderat de chiriarhul Dunării de Jos şi susţinut de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei“, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ şi Colegiul Naţional „Costache Negri“ din Galaţi.

La eveniment, împreună cu tinerii de la cele trei licee gălăţene, au participat şi oameni de cultură, profesori, preoţi şi credincioşi.

După luările de cuvânt prin care invitaţii şi-au exprimat impresiile şi opiniile în urma lecturării acestei cărţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a adresat celor prezenţi un mesaj de încurajare şi de apreciere pentru efortul şi pasiunea arătate studiului şi lecturii.

Seara s-a încheiat cu un dialog constructiv, în care diversitatea opiniilor şi entuziasmul au bucurat auditoriul, mulţi dintre cei prezenţi exprimându-şi dorinţa de a mai participa la astfel de întâlniri culturale.

La precare, tinerii au primit din partea Părintelui Arhiepiscop cărţi, diplome de participare şi iconiţe.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook