Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, sărbătoarea Bunei Vestiri a fost prilej de manifestare a dragostei creștinești și prelungirea binecuvântarii de la Sfintele Altare către persoanele vârstnice aflate în izolare la domiciliu și pentru mamele și pruncii acestora aflate în Maternitatea „Buna Vestire“ din municipiul Galați.

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit astăzi, 25 martie, Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sf. Cuv. Ioan Casian“ din Reședința Arhiepiscopală, la finalul căreia a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre însemnătatea sărbătorii de astăzi, îndemnând cu acest prilej pe toți credincioșii aflați în casele lor, să fie deschiși dragostei lui Dumnezeu care se revarsă asupra noastră, chiar dacă suntem despărțiți fizic.

Ierarhul a mai arătat că toți suntem „biserici ale Duhului Sfânt“, uniți în aceste vremuri de încercare prin rugăciune și fapte bune.

În contextul situaţiei de urgenţă din ţară, potrivit îndrumărilor primite de la Cancelaria Sfântului Sinod, chiriarhul Dunării de Jos, slujitorii Sfintelor Altare și credincioșii Eparhiei Dunării de Jos, deși separaţi spaţial din punct de vedere al locului de rugăciune, s-au aflat în comuniune prin rugăciunea comună de la mijlocul zilei, însoțită de sunetul clopotelor.

Preoții de la Parohia ”Buna Vestire” din Galați, după Sfânta Liturghie, însoțiți de voluntari din cadrul Asociaţiei Femeilor Creştin Ortodoxe din Galați, au derulat o activitate social-filantropică îndreptată către bătrânii din parohie aflați în izolare la domiciliu și cu situații materiale precare, precum și pentru mamele și nou-născuții acestora de la Maternitatea „Buna Vestire“ din municipiul de la Dunăre.

După ce au fost oferite ajutoarele bătrânilor din parohie, preoții și voluntarii s-au deplasat la maternitatea din Galați pentru a continua activitatea de întrajutorare. 

Parohia gălățeană se află într-un parteneriat tradiţional şi fructuos cu această instituţie medicală, iar prin acţiunea de astăzi s-a dorit a se oferi un sprijin spiritual și material tinerelor mame, care au primit de curând dar de prunci, în semn de dragoste şi apreciere pentru jertfa pe care acestea o aduc în societate.

Preoții implicați în activitatea social-filantropică de astăzi, au predat darurile persoanelor desemnate din cadrulinstituției medicale, pentru a fi oferite mămicilor și copiilor internați, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, a fost transmis și mesajul de binecuvântare și susținere al Înaltpreasfințitului Părinte Casian, iar pe lângă produsele de îngrijire pentru copii, hăinuțe și alte lucruri necesare igienei, au fost oferite iconițe și cărți de zidire sufletească.

***

Biserica „Buna Vestire“ situată pe Strada Română din municipiul Galaţi, a fost construită între anii 1857-1859, în timpul domniei lui Alexandru-Ioan Cuza.

Odinioară, în vremea când acest sfânt locaş se ridica de comunitatea creştinilor de aici, această parte a oraşului era plină de grădini, mărturie grăitoare în acest sens fiind strada Mihai Eminescu, fostă „Grădinarilor“. Sinodicul Bisericii consemnează că ridicarea acesteia s-a făcut pe la 1857, terenul fiind donaţia unui creştin pe nume Fotie, care a oferit şi cea mai însemnată contribuţie financiară pentru construcţie.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook