Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Arhiepiscopia Dunării de Jos vine în sprijinul spitalelor din municipiile Galaţi, Brăila şi Tecuci prin oferirea de măşti de protecţie şi cărţi de rugăciune pentru personalul medical şi auxiliar, dar şi pentru pacienţii veniţi în ambulatoriu în unităţile medicale.

În acest sens,Arhiepiscopia Dunării de Jos a achiziţionat în aceste zile 10.000 de măşti de protecţie pentru a fi donate împreună cu cărţi de zidire sufletească mai multor Spitale din Eparhia Dunării de Jos.

Astăzi, 27 martie 2020, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi a primit de la Centrul eparhial ajutoarele pregătite, care au constat în 2000 de măşti de protecţie şi 400 de cărţi de rugăciune.

Pentru respectarea normelor legale în vigoare, deplasarea materialelor oferite astăzi Spitalului „Sf. Andrei“ s-a realizat cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Eremia Grigorescu“ din Galaţi.

În următoarle zile, Spitalele din Brăila şi Tecuci vor primi astfel de ajutoare.

De asemenea, între Centrul eparhial şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Eremia Grigorescu“ din Galaţi a fost încheiat un protocol de colaborare prin care Arhiepiscopia Dunării de Jos oferă gratuit hrană angajaţilor inspectoratului în această perioadă de epidemie.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook