Astăzi, 30 martie 2020, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a continuat campania de ajutorare a spitalelor, personalului medical şi a persoanelor aflate în carantină în municipiul Tecuci.
O astfel de acţiune a fost desfăşurată de preoţii şi voluntarii din cadrul Protopopiatului Tecuci, judeţul Galaţi, care s-au deplasat astăzi la Spitalul Municipal „Anton Cincu“ din Tecuci, pentru a oferi 1000 de măşti de protecţie şi 1000 de mănuşi chirurgicale, necesare personalului medical și pacienților.
În continuare, la Centrul de carantină amenajat de Primăria Tecuci, Protoieria aoferit cărţi de rugăciune, lenjerii noi de pat, pijamale, prosoape şi produse pentru igienă,celor 20 depersoane instituţionalizate.
Pe lângă cele prezentate, protoieria Tecuci, cu ajutorul Poliției locale, a identificat persoanele izolate la domiciliu şi fără posibilități materiale şi le-a oferit alimente și materiale de igienă necesare celor 14 zile de izolare prevăzute de lege.
Valoarea produselor oferite astăzi de Arhiepiscopia Dunării de Jos este de 8.400 de lei.
Această procedură de sprijin a semenilor aflaţi în nevoi va continua şi în zilele următoare în principalele oraşe ale Eparhiei Dunării de Jos.
De asemenea, menţionăm că valoarea produseleor oferite de către Arhiepiscopia Dunării de Jos în această perioadă de epidemie din ţată, este de 253.510 lei, reprezentând kituri de igienă, alimente, măşti de protecţi şi mănuşi chirurgicale.
Perioada Postului Mare, pe lângă preocuparea duhovnicească personală a fiecăruia, ne oferă şi şansa de a-i ajuta pe cei ce au nevoie şi,împreună cu aceştia,să ne împărtășim de bucuria comuniunii în vremuri de încercare.
Pr. Rareș Bucur
FacebookContact