Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă ajutorarea spitalelor din eparhie prin oferirea de produse pentru dezinfectare, mănuşi chirurgicale şi alte materiale pentru igienă, precum şi cărţi de zidire sufletească pentru personalul medical şi auxiliar, dar şi pentru pacienţii internaţi sau cei veniţi în ambulatoriu în unităţile medicale.

De la începutul perioadei de pandemie, Arhiepiscopia Dunării de Jos a donat și a distribuit constant produse alimentare, materiale igienico-sanitare și aparatură medicală spitalelor din cele două judeţe ale Eparhiei Dunării de Jos.

Astăzi, 4 martie 2021, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Galaţi a primit un nou ajutor din partea Centrului eparhial, care a constat în oferirea de produse igienico-sanitare, respectiv clor, săpun lichid, mai multe tipuri de dezinfectanţi şi mănuşi chirugicale, în valoare de 10.000 lei.

Materialele oferite astăzi Spitalului „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Galaţi au fost pregătite de preoţi şi angajaţi ai Centrului eparhial, fiind ulterior transportate, cu respectarea normelor legale în vigoare, către unitatea medicală beneficiară.

În contextul actual din ţară, această unitate sanitară asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, fiind unul dintre cele trei spitale din municipiul Galaţi desemnat ca suport COVID în întregime.

Aflat în prima linie în lupta cu noul coronavirus, acest spital are mare nevoie de orice fel de ajutor, având în vedere numărul crescut al persoanelor infectate cu noul coronavirus.

Spitalul Clinic de Boli Infectioase „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ este situat în partea de nord a oraşului Galaţi, dispunând de 120 de paturi pentru pacienţi, iar în afara acestei perioade de pandemie, asigură diagnosticul şi tratamentul de specialitate pentru boli febrile, boli infecţioase bacteriene, virale, micotice şi parazitare cu toate localizările (inclusiv hepatite, meningoencefalite, pneumonii, boli diareice, HIV/SIDA), boli cu transmitere sexuală şi boli dermatologice.

Acţiunea de astăzi se înscrie în seria activităţilor desfăşurate de Arhiepiscopia Dunării de Jos prin Sectorul Social-filantropic cu prilejul Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi.

Mâine, o altă unitate medicală din municipiul Galaţi va primi ajutoare din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook