Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Ziua de 9 martie, când în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia., a fost declarată prin Legea 247 din anul 2011 ca „Zi a Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989“.

În această zi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în Arhiepiscopia Dunării de Jos sunt organizate în fiecare an manifestări liturgice, misionare şi cultural-educaţionale în parohiile, mănăstirile şi alte instituţii din cuprinsul eparhiei.

Cu acest prilej, biserica gălăţeană ocrotită de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi de Sfinţii 40 de Mucenici şi-a sărbătorit cel de-al treilea hram.

Edificiul bisericesc a fost construit în stil maramureşean între anii 2008-2011, fiind ctitorie a membrilor Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Galaţi în memoria victimelor căzute sub jugul regimului comunist. Slujba de sfinţire a acestei biserici memorial a fost săvârşită în anul 2017 de către chiriarhul Dunării de Jos, în prezenţa a numeroşi credincioşi.

Anul acesta, manifestările pastoral-misionare au debutat încă din ajun cu o activitate social-filantropică îndreptată către cei 60 de bătrâni asistaţi de Centrul multifuncţional de servicii sociale ”Speranţe pentru vârsta a treia” din cadrul parohiei ”Pogorârea Duhului Sfânt” din Galaţi.

După slujba de pomenire, săvârşită de preotul paroh Costel Dumbravă şi preotul Florin Chiosa, coordonatorul activităţilor din cadrul Centrului multifuncţional, cu sprijinul membrilor consiliului parohial şi al altor voluntari, au fost oferite pachete cu produse de igienă şi masa de prânz bătrânilor şi persoanelor singure asitate în cadrul acestei instituţii sociale.

De asemenea, cu prilejul zilei de 8 Martie, vârstnicii asistaţi au primit flori şi alte daruri din partea angajaţilor centrului.

În ziua de pomenire a Sfinţilor 40 de Mucenici, în biserica „Sfinţii 40 de Mucenici“ din cartierul gălăţean Siderurgiştilor Vest, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, în prezenţa persoanelor care au suferit în temniţele comuniste, a urmaşilor sau rudelor acestora şi a credincioşilor din parohie.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre iubire jertfelnică a Domnului nostru Iisus Hristos, model pentru martiri.

Ierarhul a arătat că martirii sunt cei care au înţeles şi şi-au impropriat jertfa Domnului pe Cruce în viaţa lor, mărturisind cu putere pe Dumnezeu şi dăruindu-şi viaţa lor pentru o viaţă mai bună a semenilor lor. Martirul este un om în care lucrează dumnezeieşte puterea Domnului Hristos.

Înaltpreasfinţia Sa a mai arătat că sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici este prilejul cel mai potrivit de a ne aduce aminte şi a-i pomeni pe cei ce au pătimit nenumărate chinuiri chiar în vremurile noastre, între aceştia numărându-se şi 3000 de preoţi.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a recomandat câteva cărţi studenţilor de la Facultatea de Teologie din Galaţi, dar şi celorlalţi credincioşi care au avut posibilitatea de a asculta predica prin intermediul unei platforme de comunicare on-line.

În semn de aleasă preţuire şi cinstire pentru credinţa şi jerfelnicia manifestate în timpul regimului comunist, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oferit domnului Petru Amzu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Galaţi şi domnului Coman Dumitru, în varsta de 96 ani, dintre care 13 ani petrecuţi în închisoare, distincţia eparhială „Vrednicia andreiană“ pentru mireni.

În continuare, la troiţa din curtea bisericii, ridicată în anul 2018 cu sprijinul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Galaţi, a fost săvârşită slujba de pomenire pentru cei ce au apărat credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român în timpul regimului comunist, au pătimit şi au trecut la Domnul.

Manifestările organizate de această parohie s-au încheiat cu oferirea unor daruri consistente la 20 de familii nevoiaşe din Galaţi.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook