Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 19 martie 2021, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a avut loc o nouă etapă a concursului de icoane organizat pentru Duminica Ortodoxiei.

Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi s-a desfăşurat în Sala „Episcop Chesarie Păunescu“ a Centrului Eparhial prin intermediul unui platforme de comunicare on-line.

După cuvenita rugăciune şi cuvântul de binecuvântare, chiriarhul Dunării de Jos a apreciat efortul şi dragostea elevilor participanţi la tradiţionalul concurs din prima duminică a Postului Mare.

În cadrul întâlnirii,elevii înscrişi la concurs şi-auprezentat lucrările realizate sub coordonarea profesorilor de religie şi grija celor doi inspectori de la disciplina Religie din cele două judeţe ale eparhiei, Galaţi şi Brăila.

În partea a doua a întâlnirii, elevii şi-au expimat bucuria şi entuziasmul pentru participarea lor la acest concurs, care reprezintă pentru ei un prilej de a-şi arăta dragostea faţă de sfinţi şi faţă de ortodoxie.Tinerii au arătat astăzi tinereţea şi frumuseţea ortodoxiei.

În zilele următoare, ca semn al aprecierii şi încurajării pentru talentul şi pasiunea lor, tinerilor iconari le vor fi oferite din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos, diploma „Icoana – frumusețe a Ortodoxiei“, precum şi seturi de acuarele, pensule şi alte ustensile specifice picturii.

La final, Părintele Arhiepiscop a mulţumit pentru implicarea activă a tinerilor în pregătirea şi susţinerea proiectelor eparhiale.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook