Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

15 persoane refugiate din Ucraina au fost cazate duminică, 6 martie 2022, la Aşezământul social din cadrul parohiei „Sf. Filofteia“ din municipiul Brăila.

Cetăţenii ucraineni sosiţi la Brăila au venit din zonele Mariupol şi Odesa şi au fost primite cu toată dragostea şi disponibilitatea de preoţii şi voluntarii de la parohia brăileană „Sf. Filofteia“, unde au găsit cazare şi trei mese zilnic prin Cantina socială care funcţionează în cadrul acestei parohii.

Unii dintre ei sunt în tranzit prin ţara noastră, însă au nevoie de ajutor întrucât sunt obosiţi, speriaţi de nemilosul război şi despărţiţi de unii membri din familiile lor.

Ajutoarele din partea acestei parohiei constituie un real folos pentru semenii greu încercaţi în aceste zile şi o rază de lumină, în care se poate vedea că nu sunt singuri, iar omenia şi iubirea poporului român depăşeşte orice graniţă.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook