Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Două parohii din Arhiepiscopia Dunării de Jos care îşi sărbătoresc hramul la Praznicul Bunei Vestiri l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Casian la slujbele săvârşite în bisericile parohiale.

Manifestările pastoral-liturgice şi misionare prilejuite de sărbătoarea Bunei Vestiri au debutat la biserica româno-elenă „Buna Vestire“ din muncipiul Brăila cu oficierea Vecerniei cu Litie şi a Acatistului Bunei Vestiri de către Înaltpreasfinitul Părinte Arhiepiscop Casian.

Ierahului locului s-a rugat împreună cu clericii şi credincioşii din această comunitate parohială şi a rostit un cuvânt de învăţătură despre sărbătoarea închinată Maicii Domnului de la începutul primăverii.

Astăzi, 25 martie, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie la biserica istorică „Buna Vestire“ din municipiul Galaţi.

La slujba arhierească au participat membrii organismelor parohiale, profesori, elevi, dar şi numeroşi credincioşi din parohie şi nu numai.

În omilia rostită cu acest prilej, Înaltpreasfinşia Sa a vorbit despre iconomia mântuirii neamului omenesc şi semnificaţia profundă a sărbătorii Bunei Vestiri.

După Sfânta Liturghie a fost săvărşit un parastas pentru preoţii mai înainte-slujitori la acest Sfânt Altar, împreună cu ctitorii, binefăcătorii şi enoriaşii acestei parohii, trecuţi la cele veşnice.

Cu prilejul hramului, parohia a derulat o activitate social-filantropică la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Buna Vestire“ din municipiul Galaţi, instituţie medicală cu care se află într-un parteneriat tradiţional şi fructuos. Acţiunea a vizat susţinerea tinerelor mame, care au primit de curând dar de prunci, în semn de dragoste şi apreciere pentru jertfa pe care acestea o aduc în societate.

Activitatea de astăzi de la Maternitatea din Galaţi s-a încheiat cu oferirea de pachete cu alimente şi diverse produse de îngrijire pentru copii. Toate persoanele internate în această clinică gălăţeană au primit din partea parohiei şi o masă caldă.

De asemenea, 20 de familii nevoiaşe au primit din partea parohiei alimente şi produse igienico-sanitare.

Valoarea darurilor oferite de parohie cu prilejul hramului a fost de aprox. 5000 lei.

***

Biserica „Buna Vestire“ din municipiul Galaţi, a fost construită între anii 1857-1859, în timpul domniei lui Alexandru-Ioan Cuza.

Odinioară, în vremea când acest sfânt locaş se ridica de comunitatea creştinilor de aici, această parte a oraşului era plină de grădini, mărturie grăitoare în acest sens fiind strada Mihai Eminescu, fostă „Grădinarilor“. Sinodicul Bisericii consemnează că ridicarea acesteia s-a făcut pe la 1857, terenul fiind donaţia unui creştin pe nume Fotie, care a oferit şi cea mai însemnată contribuţie financiară pentru construcţie.

Începând cu anul 2009 s-a început renovarea sfântului lăcaş, însă cu multe dificultăţi tehnice, deoarece, neavând nici un schelet metalic care să susţină zidirea, a fost necesară adăugarea acestuia la exterior şi  întărirea temeliei cu alte centuri de rezistenţă.

Şi picturabisericii s-a aflat pe parcursul mai multor ani într-un amplu proces de restaurare şi înfrumuseţare.

Pr. Rareş Bucur

 

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook