Duminică, 19 martie 2023, preotul Costică Ciochină, slujitor la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din municipiul Galați, a trecut la cele veşnice la vârsta de 64 de ani.
Părintele Costică a văzut lumina zilei la data de 24 ianuarie 1959 în localitatea Gănești, județul Galați, în casa bunilor creștini Ion și Maria Ciochină.
După finalizarea studiilor la Școala Generală din localitatea natală, a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Păunescu" din Buzău și pe cele ale Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul“ din București.
A fost căsătorit cu doamna preoteasă Nela, trecută la cele veșnice la data de 28 martie 2002.
Dumnezeu a binecuvântat familia părintelui Costică cu doua fete, Daciana în vârstă de 40 de ani și Romana, de 39 de ani.
La data de 4 martie 1982, prin mâinile Episcopului Vicar Epifanie Tomitanul, a primit harul preoției pe seama bisericii cu hramul "Buna Vestire" din localitatea Băneasa, judeţul Galaţi.
De la data de 15 decembrie 1997, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian îi încredințează, prin transfer, postul de preot slujitor la biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din cartierul gălățean Micro 20, unde desfășoară o frumoasă activitate pastorală, până la momentul mutării lui la cele veșnice.
Deși de mulți ani avea probleme de sănătate, părintele a dat dovadă de multă jertfelnicie și disponibilitate în îndeplinirea misiunii preoțești.
Pe 19 martie 2023, părintele a fost chemat de Bunul Dumnezeu pentru a-și primi răsplata tuturor ostenelilor sale.
Slujba de înmormântare va fi săvârşită de Părintele Arhiepiscop Casian, miercuri, 22 martie 2023, ora 12.00, la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din municipiul Galaţi.
Milostivul Dumnezeu să odihnească sufletul slujitorului Său, împreună cu drepţii, în pacea, lumina şi iubirea Preasfintei Treimi!
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos
FacebookContact