Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Inspectoratele Judeţene Galaţi şi Brǎila, în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos, au desfăşurat astăzi, 15 martie 2025, etapa judeţeanǎ a Olimpiadei de Religie în cadrul Programului Naţional al Olimpiadelor Şcolare.

Probele de concurs au fost organizate pentru elevii de la clasele de gimnaziu şi de liceu, cu alocarea unui timp de 3 ore pentru rezolvarea subiectelor.

La Galaţi, concursul s-a desfăşurat la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” şi a reunit 540 elevi competitori de la şcolile din cuprinsul judeţului Galaţi.

Evenimentul a debutat în capela acestei unităţi şcolare cu oficirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, mulţi dintre elevii participanţi fiind împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

La momentul de rugăciune din capelă au participat inspectorul şcolar de la disciplina Religie, slujitori din administraţia eparhială, cadre didactice şi elevii de la olimpiadă.

După slujbă, Înaltpreasfinţia Sa i-a binecuvântat şi le-a oferit iconiţe elevilor participanţi şi a adresat aprecieri întregului corp profesoral, îndrumătorilor acestor tineri şi părinţilor pentru participarea unui număr aşa de mare de copii, precum şi pentru exemplara implicare şi organizare a concursului naţional în cadrul acestei etape judeţene.

Această olimpiadă constituie un bun prilej de a evidenţia activităţile elevilor şi participarea activă a lor la disciplina religie, precum şi implicarea exemplară a profesorilor de specialitate în procesul didactic şi instructiv-educativ.

Şi în celălalt mare municipiu al eparhiei, Brăila, 370 de elevi au participat astăzi la etapa judeţeană a olimpiadei.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a transmis elevilor, prin telefon, un mesaj de binecuvântare şi de încurajare.

După Sfânta Liturghie oficiată în Biserica ”Sf. Martiri Brâncoveni” şi împărtăşirea copiilor, concursul propriu-zis a fost găzduit de Şcoala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” din acest oraş.

Delegaţia eparhială, formată din preotul Mircea Băncilă, membru în Consiliul şi în Adunarea Eparhială, preotul Ştefan Constandache, protoiereu de Brăila şi doamna Elena Cocîrlea, inspector pentru disciplina Religie, a trecut pe la sălile de concurs pentru a-i încuraja pe tinerii participanţi şi pentru a le oferi acestora cărţi de rugăciune, iconiţe şi alte daruri.

Subiectele pe care elevii le-au tratat au fost elaborate de către o comisie de profesori metodişti, pe baza programei anuale de studiu, şi au vizat atât conţinutul disciplinei Religie, pentru nivelele de clasǎ V-XII, dar au avut şi menirea de a pune în valoare capacitǎţile de creativitate, sintezǎ şi actualizare, în contextul societǎţii moderne, privind cunoştinţele dobândite de elevi la disciplina Religie.

Comisiile de evaluare au fost alcǎtuite conform Metodologiei, din profesori de Religie cu gradele didactice I şi II în învăţământ, din cele douǎ judeţe.

Primii opt clasaţi, din fiecare judeţ, vor participa la etapa naţionalǎ a Olimpiadei care se va desfăşura în acest an, în perioada 22-27 aprilie, la Slobozia, judeţul Ialomiţa, pentru elevii de gimnaziu şi la Bacău pentru elevii de liceu.

Pr. Rareş Bucur

Centenarul Patriarhiei Române

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook