În Duminica a 4-a din Postul Sfintelor Paști, numită și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Apostol Andrei“ din municipiul Galați, împreună cu soborul de preoți şi diaconi ai acestui sfânt locaș, în prezenta unui număr mare de credincioși din municipiu și nu numai.
Şi în această duminică, răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale.
În cadrul slujbei, tânărul Cătălin Isvoranu a fost hirotonit întru diacon.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a tâlcuit înțelesurile adânci ale pericopei evanghelice de la Sfântul Marcu, în care este relatată vindecarea unui copil demonizat.
De asemenea, în omilia de astăzi, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit şi despre viaţa Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, explicând credincioşilor importanța și sensul urcuşului duhovnicesc în cele 30 de trepte care reprezintă etapele ce ne duc către Împărăția lui Dumnezeu.
Întrucât în săptămâna a 5-a din Postului Paștilor, Biserica a rânduit a se săvârși slujbele a doua Denii, miercuri seara Denia în cadrul căreia se citește tot Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar vineri seara, Denia Acatistului Bunei Vestiri, Înaltpreasfinția Sa a adresat credincioșilor invitația şi în același timp îndemnul de a participa la aceste frumoase și înălțătoare momente de rugăciune în care cerem Domnului milă şi iertare de păcate, iar Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sprijin şi ajutor în biruirea ispitelor şi a încercărilor ce ne împresoară.
La final, chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toți cei prezenți.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact