În seara zilei de luni, 9 noiembrie 2009, când prăznuim pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, în cadrul manifestărilor dedicate lunii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul oraşului Galaţi şi al României, Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a organizat, în colaborare cu Asociaţia Medicilor Ortodocşi din Galaţi, un program special dedicat cadrelor medicale şi pacienţilor acestora. Ptogramul a debutat prin aducerea moaştelor Sfântului Nectarie de la Catedrala arhiepiscopală în mijlocul bolnavilor din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă “Sfântul Apostol Andrei” - Galaţi, fiind binecunoscut faptul că acest sfânt este mare făcător de minuni şi vindecător, apreciat şi iubit de ortodocşii de pretutineni .
Evenimentul a continuat cu lucrările Simpozionului “Sfântul Vasile cel Mare- promotor al medicinii”, care s-a desfăşurat la Aşezământul eparhial “Sfântul Vasile” din Galaţi şi la care au luat parte reprezentanţi ai Centrului eparhial, membri ai Asociaţiei Medicilor Ortodocşi - Galaţi, studenţi şi cadre didactice de la Facultatea de Medicină - Galaţi şi de la secţia de Teologie - Asistenţă socială a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” - Galaţi.
Simpozionul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a luat parte la acest eveniment şi a rostit un cuvânt de învăţătură.
FacebookContact