Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Joi 25 noiembrie 2010, biserica „Sfinţii Ecaterina şi Modest” din Galaţi şi-a sărbătorit hramul.

Programul liturgic a debutat în seara zilei de 24 noiembrie, cu slujba Privegherii şi a continuat în ziua hramului cu săvârşirea Sfintei Liturghii, de către un sobor de preoţi, alături de numeroşi credincioşi din parohie şi din oraş.

Parohia a luat fiinţă în anul 1896, primul preot slujitor atestat documentar fiind părintele Dediu Dodu. În data de 27 mai 1897 se pune temelia primei biserici parohiale, care va fi sfinţită  în ziua de 26 octombrie a aceluiaşi an, de către Episcopul Partenie al Dunării de Jos.

Biserica actuală datează din 27 octombrie 1929, fiind construită, cu binecuvântarea Episcopului Cosma Petrovivi, al Dunării de Jos, sub directa îndrumare a părintelui Ioan Diaconescu, ce fusese transferat de la parohia Chilia Nouă, la insistenţele credincioşilor din zonă.

Cutremurele din anii 1940 şi 1977 au deteriorat grav biserica, ceea ce a dus la începerea unor ample lucrări de restaurare în 1983, lucrări reluate după 1990, prin purtrea de grijă a părintelui Alexandru Teodosiade, sub directa îndrumare a chiriarhului Dunării de Jos..

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, fiind de faţă la eveniment, a prezentat credincioşilor viaţa Sfintei Ecaterina, îndemnându-i pe fiecare să urmeze modelele sfinţilor, modelul Sfintei Ecaterina, care a dat dovadă de curaj şi credinţă puternică în faţa prigonitorilor păgâni.

După Sfânta Liturghie s-a săvârşit o slujbă de mulţumire pentru toţi ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt lăcaş, după care, au fost împărţite peste 100 de pachete pentru toţi cei care se confruntă cu diferite probleme, inclusiv de ordin economic.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook