Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Vineri, 27 noiembrie a.c., în aşteptarea sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi a întregului neam românesc, la ceas de Vecernie, a avut loc la Teatrul Mizical „Nae Leonard” din Galaţi, un spectacol susţinut de persoane hipoacuzice în limbajul mimico-gestual, de la Şcoala Specială „P. P. Neveanu”, din Galaţi, prin prezentarea unor scenete religioase, cea mai reprezentativă fiind „Pilda celor 10 fecioare”.

La eveniment au participat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, autorităţi locale şi centrale, în prezenţa a numeroşi credincioşi din municipiu.Cu acest prilej, elevii Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, s-au alăturat persoanelor cu deficienţe de limbaj şi vorbire, susţinând un scurt program artistic, constând din imne şi cântări bisericeşti, în cinstea Sfântului Apostol Andrei.

Chiriarhul Dunării de Jos, a adresat un cuvânt tuturor celor prezenţi, prin care a prezentat importanţa propovăduirii Evangheliei de către Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul României şi dragostea credincioşilor de la Dunărea de Jos, pentru acesta, „cel căruia îi datorăm faptul că astăzi suntem creştini”, a adăugat Înaltpreasfinţia Sa.

De asemenea, chiriarhul locului a invitat pe toţi cei prezenţi, duminica 28 noiembrie, la Catedrala arhiepiscopală, unde se va oficia Sfânta Liturghie şi slujba de Te-Deum, prilejuite de deschiderea oficială a Sărbătoriulor Galaţiului. Totodată, credincioşii sunt aşteptaţi şi seara la orele 16.00, în întâmpinarea părticelelor din Lemnul Sfintei şi de viaţă Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos de la Ierusalim , precum şi a părticelelor din moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook