Sambata 26 noiembrie 2011, biserica cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh şi Sfântul Stelian” din Galaţi şi-a sărbătorit hramul.
Programul liturgic a debutat în seara zilei de 25 noiembrie, cu slujba Privegherii şi a continuat în ziua hramului cu săvârşirea Sfintei Liturghii, de către un sobor de preoţi, alături de numeroşi credincioşi din parohie şi din oraş. La dumnezeiasca Liturghie a asista si IPS Parinte Casian, Arhiepisopul Dunarii de Jos.
În cuvântul său de învăţătura, Chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre sfintii care au fost sarbatoriti in saptamana care tocmai se incheie, despre aceasta perioada minunata care culmineaza astazi cu venirea moastelor Sfantului Ierarh Spiridon si apoi cu sarbatoarea Sfantului Andrei.
La final Inaltpreasfintia Sa a prezentat si albumul “Ajuta-ti aproapele” editat de Arhiepiscopia Dunarii de Jos in care sunt prezentate toate centrele sociale de pe intinsul eparhiei impreuna cu activitatile care s-au desfasurat in cadrul lor in ultima perioada. IPS Casian a daruit acest album parintelui Toma Stefan, slujitor la aceasta parohie, care are in incinta ei unul dintre cele mai mari centre sociale construite in Galati.
După Sfânta Liturghie au fost împărţite pachete pentru toţi cei care se confruntă cu diferite probleme sociale sau de ordin economic.
Parohia a luat fiinţă în anul 1993, când se sfinţeşte locul şi se pune piatra de temelie a sfântului locaş, imediat după aceasta începând şi lucrările de construcţie. Concomitent cu zidirea bisericii, au început şi lucrările de construcţie la aşezământul social-filantropic al parohiei, care a fost binecuvântat şi inaugurat de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în anul 2009, luând numele de „Centrul Multufincţional de Servicii Sociale-Speraţe pentru vârsta a III-a.”
FacebookContact