Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua de prăznuire a Sf. Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, credincioșii parohiei Zărneşti din Protopopiatul Tg.-Bujor, judeţul Galaţi, s-au aflat în zi de sărbătoare deoarece au  participat la resfinţirea lăcaşului de cult cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, din localitate de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Cu acest prilej, biserica parohială a primit ca ocrotitor şi pe Sfântul Cuvios Rafail de la Bursucani.

Biserica a fost construită între anii 1982-1985, de către enoriaşii parohiei, pe locul unde a existat un schit din vremea domnitorului Dimitrie Cantemir al Moldovei, aşezământ monahal de la care a rămas doar clopotniţa. În data de 10 noiembrie 1985, biserica a fost sfinţită de protoiereul de Galaţi, pr. Igor Jechiu, ca delegat al Arhiepiscopului Antim Nica.

În anul 2011, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian au fost demarate ample lucrări de reparaţii atât la interior cât şi la exterior, de refacere a instalaţiei electrice,  de înnoire a catapetesmei şi a mobilierului liturgic.

Slujba sfinţirii şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, înconjurat de un ales sobor de preoţi din administraţia eparhială şi din parohiile învecinate, în prezenţa oficialităţilor locale dar şi a unui mare număr de credincioşi din parohie şi nu numai.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de o parte din membrii corului „Ortodoxia“ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos care s-au unit cu tinerii din parohie, îmbrăcaţi în autenticul port popular al zonei.

Copiii cu vârsta de până la 5 ani, prezenţi la slujba sfinţirii, precum şi o parte din credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

La final au fost  acordate o serie de diplome – act de preţuire – care au evidenţiat jertfelnicia ctitorilor, a autorităţilor locale dar şi a credincioșilor, iar pc. pr. paroh Ionel Rantia a primit rangul de sachelar.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştinească, membrii Consiliului şi Comitetului parohial pregătind hrană caldă pentru toţi cei prezenţi, iar persoanele bolnave, nedeplasabile au fost vizitate la casele lor unde li s-a oferit pachete cu alimente dar şi mici daruri pentru suflet.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook